Parlamentarii și firmele de asigurări se pregătesc să dea lovitura de grație pentru milioanele de români care au încheiat RCA-ul obligatoriu. Forțarea introducerii plafoanelor la service-uri pentru decontarea de către firmele de asigurări îi va obliga pe români să acopere o mare parte din costurile reparațiilor autoturismelor avariate.
Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR) a trecut la o nouă tactică de manipulare a românilor, inducând ideea că tarifele de referință pentru reparațiile în service-uri ar fi doar informative și că, prin introducerea acestora, costurile în service-uri ar fi mai mici. ”Peste 90% dintre românii care conduc un autovehicul consideră că ar fi benefică publicarea anuală, cu titlu informativ, a unor prețuri de referință pe piața reparațiilor auto de către o autoritate competentă, arată un studiu realizat de către IRES pentru UNSAR în decembrie 2019. O astfel de măsură ar veni în sprijinul consumatorilor români, oferindu-le repere acestora și permițându-le să fie mai bine informați cu privire la costurile implicate de reparațiile auto”, se arată într-un comunicat al UNSAR, care invocă un așa-zis sondaj de opinie. În realitate însă tarifele de referință vor funcționa ca și în cazul prețurilor de referință ale medicamentelor decontate de casele de asigurări de sănătate. Adică se compensează medicamentul cel mai ieftin, care este și ineficient sau cu efecte secundare majore, iar diferența dintre prețul acestuia și prețul medicamentului prescris de medic se plătește din buzunar. Mai mult, tarifele de referință nu vor fi deloc informative, așa cum încearcă UNSAR să convingă, ci vor fi obligatorii, astfel că românii păgubiți în accidente se vor duce în service-uri pe polița RCA, iar dacă reparațiile vor costa 10.000 de lei, societățile de asigurări vor deconta doar 3.000 de lei, conform tarifelor de referință.
Liberalizare la vânzare, plafonare la despăgubiri
Reprezentanții service-urilor din România arată că nu este corect ca asigurătorii să vândă polițele RCA cu prețuri diferite și să ceară, în același timp, plafonarea despăgubirilor. ”În primul rând sondajul pe care l-au făcut cei de la UNSAR este pe un eșantion de până într-o mie de persoane, iar noi avem șase milioane de șoferi. Iar acei șoferi nu au fost întrebați dacă în ipoteza introducerii în lege a tarifelor de referință vor fi de acord să achite o parte din costurile reparațiilor pe polița RCA. Sau dacă sunt de acord ca reparațiile să se facă cu piese neomologate din China sau cu piese de la dezmembrări.
Dacă ar fi întrebat așa, acel procent ar fi fost invers. Sunt unii, cum ar fi FORT (Federația Operatorilor Români de Transport), care spun că din cauza service-urilor crește tariful la RCA. Trebuie spus foarte clar că în 2005-2006, până să intrăm în UE, o poliță RCA la transportatori costa undeva la 2.000 de dolari, iar astăzi, o poliță RCA, tot pentru același cap tractor costă 1.000 de dolari. Deci la 15 ani diferență avem o poliță cu 50% mai ieftină. Asta înseamnă că tot ceea ce se vehiculează în presă, că va exploda prețul RCA nu are nicio bază și este o dezinformare a consumatorilor. Prețul mediu al unei polițe RCA pentru consumatori este undeva la 500-600 de lei, iar acum 15 ani, era aproximativ același preț. În momentul de față doar 10% din cele 12.000 de service-uri independente s-au aliniat la prețurile de reprezentanță din România și folosesc tarifele pe care acestea le foloseau oricum de 20 de ani, dar nimeni nu țipa, pentru că reprezentanțele din țara noastră sunt multinaționale care au și firme de asigurări și atunci dauna se întorcea în grup. De exemplu, la Porsche România, prețurile de manoperă sunt între 200 și 800 de lei. Dacă astăzi un service independent are 300 sau 400 de lei, deja asigurătorii au luat foc, deși sunt service-uri independente mult mai bune decât cele ale reprezentanțelor. Mai mult de atât, astăzi asiguratorii vând aceeași poliță obligatorie cu diferențe de 400% între ei, deci practic ei au liber la vânzare, dar la despăgubiri vor plafonare”, ne-a declarat Florin Pandele, director general al AutoCar Service București. Reprezentanții transportatorilor susțin și ei că sondajul UNSAR este doar o manipulare a populației care va avea consecințe grave. ”Când se vor trezi oamenii că se duc la service-uri să repare mașina și asiguratorul nu plătește în totalitate factura, vor vedea că nu vor putea scoate autoturismul din service până nu aduc bani de acasă. Ăsta e efectul sondajului UNSAR, care nu face decât să manipuleze. Când noi am ieșit în stradă în 2016 și am stat un an de zile am făcut un bine tuturor, pentru că niciodată nu ar fi ieșit populația în stradă pentru RCA, pentru că ăsta e românul. Și am reușit atunci să dăm foarte mult înapoi tarifele, cu 300-400%. Aceste societăți de asigurări s-au recapitalizat pe banii noștri în 2015-2016. Atunci firmele au fost obligate să-și mărească capitalul social și au majorat tarifele RCA cu 300-400%. Și chiar și după scăderea tarifelor din 2017, toate firmele de asigurări au obținut profit foarte mare”, ne-a precizat Vasile Ștefănescu, președintele Confederației Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România.
Parlamentarii, acuzați că încalcă legea
Confederația Națională a Federațiilor și Asociațiilor de Consumatori (CONROM) a adresat o scrisoare deschisă Senatului, în care au arătat că avizul pozitiv dat pe modificarea reglementărilor RCA încalcă, flagrant, legea. ”Elaborarea unor rapoarte/avize de către Comisii în baza unor consultări realizate exclusiv cu asigurătorii RCA încalcă drepturile persoanelor prejudiciate în accidente auto și pune în pericol întregul sistem al asigurărilor RCA, iar acest lucru va avea efecte iremediabile, deosebit de grave. În acest sens, subliniem că la sedința Comisiei pentru buget, finanţe, activitate bancară şi piaţă de capital a Senatului din data de 25.02.2020 și la sedința Comisia economică, industrii şi servicii a Senatului din data de 25.02.2020 au fost invitați și au participat exclusiv societățile de asigurare RCA, care au un interes financiar evident pentru emiterea acestui Proiect de Lege – unicul scop al acestora fiind să nu plătească tot prejudiciul datorat persoanelor păgubite în accidente auto și să limiteze cât mai mult sumele pe care le vor plăti în baza asigurării RCA, chiar dacă acest lucru va presupune o coplată din partea persoanelor păgubite. Prin memoriile depuse la Senatul României de CONROM, precum și de alți reprezentanți ai asociațiilor de consumatori, ai societății civile, ai transportatorilor români și ai unităților reparatoare, am subliniat faptul că proiectul de lege prezintă multiple probleme legale, constituționale, concurențiale și economice, iar implementarea lui va pune în pericol siguranța în trafic a cetățenilor români. Subliniem că rapoartele și avizele Comisiilor nu pot fi emise fără o fundamentare adecvată, fără un studiu de impact și fără a ține cont de comentariile făcute și problemele ridicate de societatea civilă, de reprezentanții asociațiilor de consumatori, ai transportatorilor români și ai unităților reparatoare, întrucât acest lucru ar încălca legislaţia aplicabilă”, se arată în scrisoarea CONROM.
Sincer nu pot sa cred ca suntem atat de orbi , acesti asiguratori mituiesc orice , fac orice ca sa le creasca profiturile. Eu ce fac ,sunt ibligat sa am polita RCA , iar cand sunt pagubit sa mi platesc parte din reparatie ca asig deconteaza cw vor ei ? Hotii naibii
Dovada vie ca asiguratorii vor sa scoata si ultimul strop de profit posibil chiar daca ei au profituri de zeci se milioane de euro si in acest moment cand service-urile de calitate lucreaza cu piese originale. Plafonarea inseamna ca toti o sa avem pe masini piese proaste din China sau piese pline de rugina de pe masini dezmembrate. Grea decizie. Prosti si furati tot noi ca le platim politele. Banii stiu ei cum sa ii imparta intre politicieni si angajati ai statului.
Aveti idee cine face parte din acea comisie?va spun eu:PSD….vor sa nenoroceasca tot pe ultima suta de metei.sant constienti ca nu ii vom mai vota si isi pun pilele bine.
Oricum firmele se intorc cu o actiune in regres si isi recupereaza banii.Sau vor o plata dubla pt aceleasi servicii?
DOMNILOR PARLAMENTARI PSD!!!
Asteptati in accesta primavara votul nostru a 500.000 de angajati cu famiilile noastre si prieteni ? Va garantam
ca 2.000.000 de voturi ( doua milioane ) vor merge la PNL ca sunteti niste …… Sa va fie rusine ca astazi inca va comportati ca pe timpul lui Dragnea si doar maimuta si peruca sa schimbat. Am trecut de la mustata la barba si atat. In vremuri trecute oamenii credinciosi in Dumnezu isi lasau barba ca semn de respect . Astazi barba este de fatada care inca mai vrea sa pacaleasca oamenii care respecta accesta categorie in special a Sfintilor Parinti. Domnule Ciolacu ….
ASIGURARILE SUNT HOTIE SUB PROTECTIA STATULUI !,statul isi ia partea ca si impozit pe venit . Ai asigurare pe apartament !platesti de te indoaie ,automat iti baga si asigurarea PAD !!,de ce ?? asta-i un furt ,ai deja o asigurare voluntara de ce ti-o vara si pe cea obligatorie cand esti deja asigurat ??.
Te asiguri si de regula se trece obiectul la o valoare asigurata egala cu valoarea de achizitie (NOU DE REGULA ) la valoarea asta iti calculeaza rata de plata ,cand ai un eveniment din cele trecute in asigurare te rogi de ei cu saptamanile sa vina la constatare ,pun tot felul de conditii ,fac un deviz la plezneala ,iar cand faci reparatia platesti de te rupe :dublu sau triplu fata de cat ti-a dat asiguratorul,cu toate ca ai platit polita ca pentru nou !!.
Doar in România se poate…Hoție mare, conducerea s.a aliat cu hotii. Chiar fraieri ne credeți d.lor ?