AcasăNewsRomânia, vândută pentru o mână de sparanghel

România, vândută pentru o mână de sparanghel

E încă bine dacă Iohannis nu ne obligă să și cumpărăm sparanghelul nemțesc

Abia acum iese la iveală tâlcul spuselor lui Iohannis, când ne sfătuia până la plictis și ridicol să stăm în casă. Chiar și ordonanțele militare ale civilului Vela, ce ne interziceau circulația pe stradă după ora 22, capătă alte valențe. E o oboseală scoasă din cotloanele unei minți supuse la cazne de realitate, căci virusul nu e mai agresiv noaptea. N-are nicio legătură una cu alta.De ce insista Iohannis tot mai mult pe tema asta, pe măsură ce ne apropiam de ajunul Floriilor? Ca să nu vedem cum 2.000 de români își iau tălpășița din țară? Să nu dăm nas în nas cu ei și să ne vină și nouă aceeași idee, ridiculizându-l complet și pe el și pe Vela, cu tot cu ordonanțele lui?

E încă bine dacă Iohannis nu ne obligă să și cumpărăm sparanghelul nemțesc

Nu am motive să cred că momentul nu a fost ales cu grijă. Evenimentele s-au petrecut exact când Iohannis era acasă, la Sibiu, și nu putea fi deranjat. În mod cert o să-l vedem curând la televizor, făcând pe neștiutorul și evitând explicațiile amănunțite. Un lucru este sigur, însă. Totul s-a desfășurat cu aprobarea lui, oricât ar încerca să mascheze sau să cosmetizeze situația.

Modelul Flămânzi – 1907

După cum se știe, în urmă cu trei zile, 2.000 de români au ajuns la ora 7,00 la aeroportul din Cluj, pentru a pleca la munci sezoniere în Germania. La cules de sparanghel, mai concret. A fost un moment de stupefacție pentru toată țara. În timp ce forțele de ordine dau amenzi de zeci și sute de mii pentru circulația fără declarații pe propia răspundere sau după ora 22, fără motive bine întemeiate, 2.000 de conaționali din mai toată țara au știut cum să fenteze și starea de urgență a lui Iohannis, și ordonanțele lui Vela.

Ordonanțele sunt obligatorii zice ministrul Îhî

Clar a fost o mișcare organizată până în cele mai mici detalii. Pe traseele care plecau inclusiv din zone aflate în carantină au existat puncte de întâlnire și autocare care își așteptau ocupanții. Niciun echipaj de poliție sau jandarmi nu a oprit vreo mașină pentru control. Se păstrează o tăcere complice inclusiv în legătură cu modul în care oamenii au ajuns la autocare, plecând din diferite comune. Ministrul Vela, stupid, vine cu explicații ce-l umplu de ridicol. Țăranii zilieri ar fi plecat pe jos, pe câmpuri, și de aia nu s-au întâlnit cu jandarmii. Ministrule, goana țăranilor pe câmpii, la adăpostul nopții, a fost la 1907, nu acum.

Acarul Păun din Pătrăuți

Dacă televiziunile nu ar fi surprins explozia de mulțime de pe aeroportul din Cluj, tărășenia nu ar fi ieșit la iveală. Nu am fi aflat vreodată ce se ascunde în spate. Pentru a se acoperi în fața unei țări scârbite și revoltate, autoritățile au cerut anchete. Totul este de ochii lumii, evident, pentru că guvernul n-are nevoie de vinovați care să vorbească prea mult, periclitându-i poziția. Orban vrea cercetarea directorului aeropotului, nu și a celor care au organizat migrația. Vela nu îi poate întreba pe subordonați ce s-a întâmplat, de teamă că aceștia i-ar putea spune că au respectat ordinul primit, de a face culoar celor 2.000 de zilieri. Acarul Păun a fost găsit în persoana primarului din Pătrăuți, Suceava, care a eliberat 30 de adeverințe din care rezultă că deținătorii nu sunt confirmați ca infectați cu coronavirus. Și restul, până la 2.000?

Nici nu se dau jos din pat

Nicio autoritate nu-și pune problema cum de niște țărani, îndeobște fără știință de carte sau cu educație precară, au știut exact momentul când să acceseze site-urile care sunau mobilizarea la sparanghel. Și ce bine s-au descurcat pe internet. Nimeni nu se întreabă ce contracte au arătat aceștia la control, după cum pretind autoritățile, când zilierii înșiși au recunoscut că le-au primit abia pe aeroport, cu câteva minute înainte de îmbarcare. A fost nevoie de Raed Arafat, care să dea totul în vileag, că toată operațiunea a fost rodul unei înțelegeri diplomatice. Germania a cerut zilieri care să-i culeagă sparanghelul, iar România s-a conformat fără să crâcnească. Nu se termină totul aici, căci planul de export mai prevede și diferența până la 80-90.000 de zilieri, și nu numai în Germania. De ce a trebuit să fie ascunse aceste lucruri? În loc să deschidă investițiile în agricultură, să pună în aplicare programe pentru stimularea fermierilor și atragerea forței de muncă, guvernul își cedează mâna de lucru în folosul altora. Exact Germaniei care, altminteri, ne iubește ca sarea în ochi. În iunie 2017, când Iohannis a discutat cu Angela Merkel despre aderarea României la Spațiul Schengen, tocmai ce aflarăm că madama i-a zis să vorbească și cu alți lideri europeni. Mai pe românește spus, l-a trimis să cânte la altă masă. Decorat cu Crucea Federală de Merit, cea mai înaltă distincție acordată pentru serviciile deosebite aduse Germaniei, Klaus Iohannis pare că va plăti toată viața pentru asta. Dacă ar face-o din resurse personale, nu cred că lumea ar comenta. Dar o face în detrimentul nostru, scăzându-ne valoarea. Cât mai costă astăzi 80.000 de români? Cât o tarla de sparanghel smuls la un preț pentru care nemții nici nu s-ar da jos din pat.

author avatar
Valentin Boeru
5.958 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger