AcasăNewsRomânia, trei zile de NIMIC

România, trei zile de NIMIC

Scriam, ieri, că România aniversează trei zile de prostie liberală. Sunt cele trei zile în care țara nu mai are ordonanțe care să reglementeze ceva. Termenul de valabilitate al stării de urgență încetează pe 15 mai, ora 00,00. Starea de alertă, o invenție la limita legii, nu poate intra în vigoare, deși a primit votul Parlamentului. După promulgarea legii de către președinte, e nevoie de trei zile de la publicarea în Monitorul Oficial pentru a deveni aplicabilă. După unii specialiști, ne-am putea duce chiar până în 18 mai, pentru că trebuie lăsat și un spațiu de două zile pentru contestare. Să spunem, însă, că sunt doar trei zile.

Marcela Vela a fost văduvit de ordonanțe

Trei zile de nimic. Sunt trei zile de vid legislativ, în care nimic din ceea ce era prevăzut pe timpul stării de urgență nu mai funcționează. Nu mai este valabil. Marcel Vela nu mai poate ieși la televizor cu ordonanțele alea care-l supun la cazne când le citește. În cel mai fericit caz poate veni în costum popular, cu acordeonul pe piept, înaintea știrilor, să ne cânte „De doi ca la Caransebeș” sau „Hora Țigăncii ca la Moceriș”.

Poate n-avem chef

Dacă îi iei la bani mărunți pe liberali, niciunul nu este în stare să spună ce și cum s-a socotit de s-a ajuns la situația asta. Nici consilierii lui Klaus Iohannis nu sunt mai breji, din moment ce l-au sfătuit pe președinte să decreteze starea de urgență pentru o perioadă al cărei final pica în weekend. Ce să mai repare acum? O ordonanță sau orice alt document asemănător pentru prelungirea stării de urgență Iohannis nu mai poate semna. Orban susține, însă, că din 15 mai intră în vigoare prevederile stării de alertă. După legea lui, desigur, pe care a studiat-o la Facultatea de Drept Particular „Orban și Prietenii”. Și, pentru a adormi încă o dată vigilența națiunii, iar a pus placa aia cu grija PNL față de popor, căruia ține morțiș să-i apere viața și sănătatea. Măsurile sunt obligatorii, a atenționat el. Mi-am aruncat și eu un ochi peste ceea ce adormiții din PSD au votat fie că n-au înțeles un cuvânt, fie că așa le-a zis Ciolacu, fie că erau plictisiți, ca de obicei. Nu scrie nicăieri că avem obligația să ne lăsăm apărați de Orban atât timp cât ne putem apăra și singuri. Poate n-avem chef. Poate nu avem încredere.

Scenariul alegerilor merge înainte

Primul efect al stării de alertă

Premierul este de o neghiobie vecină cu impostura. Este convins că ordonanțele lui Vela au gonit virusul. Este la fel de convins, ca și Klaus Iohannis, de altfel, că amenzile aplicate populației au salvat multe vieți. Este sigur că sumele imense au pus pe fugă coronavirusul din fața porții. Și cred că, în continuare, nutrește convingerea că el a fost cel care a salvat România de la pieire. Împreună cu Iohannis și alte minți luminate din PNL. Trucul nu este greu de descifrat. Medicii Rafila, Arafat și Tătaru bagă spaima în populație cu vorbe pe care lumea nu le înțelege, vântură cifre cutremurătoare, iar a doua zi se dă adunarea la Cotroceni, unde președintele pune concluziile. Dragi români, este de-a dreptul înspăimântător ce face virusul în țară! După care strecoară că el, Guvernul și premierul depun eforturi considerabile pentru a ne salva. Rezultă un Dumnezeu care ne ocrotește, numai că arată altfel. Dumnezeul prezidențial, Dumnezeul guvernamental și cel deghizat în Orban. Nu degeaba s-a mers și se merge pe scenariul ăsta mârșav. La toamnă sau la începutul anului viitor sunt alegeri. Păi populimea nu trebuie încă de pe acum pregătită? Cine a salvat România? PNL! Deci, votați-i pe liberali.

Orban își apără scaunul

M-aș fi așteptat ca starea de alertă să presupună alte măsuri, nu aceleași imbecilități de până acum. Se bate monedă în continuare pe obligativitatea purtatului măștii. Dacă treci dincolo de cuvinte, constați că, mai degrabă, e reclamă la cumpărat echipamentele de protecție importate de firmele prietene PNL. Nu cu multă vreme în urmă, în grija lui falsă față de români, Ludovic Orban spunea că persoanele aflate sub limita pragului de subzistență vor primi gratuit măști, în urma anchetelor sociale făcute de primării. O porcărie, nu s-a făcut nicio anchetă. Apoi, dacă tot este obligatoriu să purtăm mască, de ce nu le pune Guvernul la dipoziția tuturor? Seamănă perfect cu șmecheria locurilor de parcare. Primești amendă dacă parchezi aiurea, dar locuri de parcare nu există. Puterea Comitetului Național pentru Situații de Urgență trebuie întărită, a spus Orban. De aia s-a și propus președinte, înlăturând vice-premierul. Avea vreo teamă că i se pot întâmpla nefăcute în cele trei zile? Ia puterea în mână, Orban, și strânge-o până ai s-o scapi printre degete. Ce se va întâmpla în România în cele trei zile de vid legislativ? Nimic din ceea ce crede Orban, nimic din ceea ce vrem noi.

author avatar
Valentin Boeru
1.546 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger