Se întâmpla în anii ’90 când Vestul scotea manuale despre cum pot fi abuzați sexual copiii din România. Disperate să nu fie date jos din trenul aderării la UE, autoritățile închideau ochii la apucăturile pedofililor veniți pe aceste meleaguri să-și împlinească poftele bolnave. Mirajul Occidentului era prea puternic și nu dispărea în ceața cazurilor de viol cu minori ce se înmulțeau de la lună la lună. Am crezut degeaba că, după ani și ani, lucrurile s-au schimbat, că azi țara este mai deșteaptă. Nu este, nu-și cunoaște drepturile, habar n-are să își apere cu demnitate și hotărâre fii și fiicele asupra cărora se reped cu jind hoardele dezaxaților scoborâți din nordul înghețat. De dragul Schengen, un olandez suspect într-un caz de tortură-viol-crimă a fost făcut scăpat, lăsat liber să ia la pas alte școli și grădinițe în căutarea altor nevinovați.Și ce să vezi, în România toți se miră, nu mai observi picior de manifestant în Piața Victoriei, nu mai protestează nimeni. În fața Ambasadei Olandei e linște și pace. Are rost să protestezi pentru viața unui copil?
Cazul Mihaelei Adriana Fieraru este un amestec de lipsă de profesionalism cu scârbă față de drama unei familii. Reacția autoritățile îți provoacă greață de cum auzi primele explicații. În timp ce ucigașul copilei de 11 ani se plimba nestingherit pe drumurile patriei, bravii polițiști și procurori îi făceau marcaj tatălui, care se simțea suspect în cazul morții propriei fiice! Halucinant? Nicidecum, e doar începutul. Procurorii l-au avut „în mână” pe criminal, dar i-au dat drumul, l-au făcut să dispară mai ceva ca Houdini. Au discutat cu el la telefon, i-au pus întrebări, însă răspunsurile olandezului n-au aprins niciun beculeț în mințile odihnite ale oamenilor legii. Nici cea mai mică bănuială?! Nimic de care să vă legați astfel încât, prin două telefoane și un ordin judecătoresc, să-l mai opriți puțin pe la noi pe vecinul lui Frans Timmermans?! Pe bune, chiar atât de complicat era să îi puneți în vedere că nu are voie să părăsească țara?
Schengenul, factura decontată a unui comportament docil
După ce au tăifăsuit cu principalul suspect al uciderii Adrianei Fieraru, polițiștii români s-au pus pe treabă. Mașina olandezului Johannes V. – ridicată și verificată din tablă-n tablă! Apartamentul pe care-l închiriase în București – luat cu asalt de trupele speciale, se caută amprente și alte dovezi, o vânătoare de fantome. Între timp, pe o terasă din centrul Amsterdamului, un olandez se amuză, la o cafea, de modul de lucru al procurorilor români. Poate că nici nu știe, de fapt, cât este de norocos că România încă mai cerșește votul Olandei pentru intrarea în Schengen. Stăm cu mâna întinsă pentru un vot pe care timmermanșii ezită să ni-l dea, în pofida unei atitudini umile și a unui comportament docil afișat.
„Se vede fetița trântită pe bancheta din dreapta maşinii”
Primar în localitatea Gura Șuții, de unde era fetița, Constantin Dinu dezvăluie un amănunt-cheie: „După ce au fost anunţaţi cei de la Poliţie despre dispariţie, eu în câteva minute am venit la Primărie, după aceea au venit cei de la Poliţia Găeşti, apoi toată Poliţia. De atunci au început verificarea pe camere, din acea noapte (…) Pe camera de la Primărie se vede fata, cum era cu îmbrăcămintea, cu pantalonaşul roz, cu hanoracul gri, se vede trântită pe bancheta din dreapta maşinii”.
Atunci, dacă au sesizat încă din seara cu pricina că fetița este „trântită pe bancheta din dreapta maşinii”, cum de procurorii nu l-au împiedicat în niciun fel de suspectul olandez să mai plece din țară? De ce l-au lăsat să părăsească România? De ce mai joacă teatru acum, scormonind după amprente, când piesa este fără actorul principal?