AcasăNewsRomânia riscă să piardă miliarde de euro! Corina Crețu: Marea problemă a...

România riscă să piardă miliarde de euro! Corina Crețu: Marea problemă a țării este lipsa proiectelor…

Se plătesc 100.000 euro pentru tinerii de peste 30 ani, în România. Ce condiţii trebuie să bifezi ca să pui mâna pe bani

Corina Crețu, europarlamentar, atrage atenția asupra faptului că România pierde zilnic câte 20 de milioane de euro, bani europeni care ar putea veni prin PNRR.

”Suntem într-un moment care poate fi catalogat istoric pentru România din punct de vedere al șaselor privind fondurile europene. Din păcate, eu sunt pesimistă și sper ca pesimismul meu să nu se adeverească până la final, dar am pierdut deja foarte multe trenuri privind absorbția fondurilor europene. Gândiți-vă că pentru perioada 2014-2020 ne-am luptat să avem 35 de miliarde de euro și s-au absorbit doar 52%”, a spus Corina Crețu, la Antena3.

Programele operaționale 2021-2027 sunt blocate

Europarlamentarul reamintește că în prezent avem un Plan Național de Redresare și Reziliență (PNNR) aprobat, dar la care nu s-a început încă implementarea. De asemenea, există și programele operaționale 2021-2027, care, însă, sunt blocate, nu se mai negociază, deși fondurile ar fi putu fi folosite încă de la 1 iulie, de când au fost adoptate regulamentele 2021-2027.

În total, este vorba de aproape 50 de miliarde de euro, din 2021-2027 plus ce n-a mai fost cheltuit din 2014-2020 și care mai poate fi cheltuit până în 2023.

România stagnează din toate punctele de vedere

Eu cred că marea problemă a României este exact lipsa proiectelor mature, ideea de a face în totdeauna proiecte mici, pentru a satisface toți primarii și fără o viziune de dezvoltare pe termen lung a României. Din păcate, acum toate proiectele mari, care erau cât de cât avansate, au trecut pe PNRR, s-a așteptat acest lucru, deci pentru programele operaționale 2021-2027 pe care nu le mai negociază nimeni. Nu există o echipă de profesioniști așa cum au toate statele care nu sunt dependente de guvernare”, mai spune Corine Crețu.

Aceasta a declarat că sunt deja 16 state care au și luat banii din PNRR și au început să implementeze, în paralel, și încheierea programelor 2014-2020.

”Noi stagnăm din toate punctele de vedere, iar în ceea ce privește PNRR, din momentul aprobării formale, Guvernul României putea să ceară o prefinanțare de 3,9 miliarde de euro, adică 13% din sumă. Nu știm dacă a făcut-o, nu a fost nicio comunicare în acest sens. (…) Cu fiecare zi care se scurge, având în vedere în matematic toate sumele pe care le avem la această oră la dispoziție, împărțindu-le la perioada de timp, România pierde 20 de milioane de euro pe zi”, a mai explicat europarlamentarul Corina Crețu.

author avatar
Alina Costache