România va plăti 5000 de euro despăgubiri Florentinei Cîrstea, asistenta din Giulești condamnata la 2 ani cu executare de închisoare.
„Este o decizie extrem de importantă pentru viitor legat de soluțiile cerute de procurori, verdicte de arestare care sunt date de judecători. Cîrstea și-a executat pedeapsa primită în 2015. La CEDO (Curtea Europeană a Drepturilor Omului) s-a demonstrat că arestul preventiv care i s-a impus condamnatei a fost unul lipsit de legitimitate, câtă vreme vina ei a fost lipsită de povara intenției”, a comentat un reporter specializat pe cazurijudiciare.
Acesta a adăugat: „Cornel Liviu Popescu a reprezentat-o pe Cîrstea în fața Curții Europene, iar cazul de față trebuie să constituie un model” de azi înainte. Arestul, publicarea dovezilor etc. trebuie să „servească nevoilor anchetei, și nu setea de răzbunare. Adică să nu mai judecăm pripit când se petrec astfel de evenimente după cum cer emoțiile, presiunea străzii, pentru că riscăm să greșim”.