România se află din nou în fața unei alegeri cruciale. Doi candidați, amândoi cu povești de viață care pornesc din același loc “de jos”, aspiră la cea mai înaltă funcție în stat. Dar dincolo de originile modeste, diferențele dintre ei sunt evidente. Alegerea nu este despre simpatii personale, ci despre viziune, credibilitate și capacitatea de a reprezenta România pe scena internațională.
Unul vine cu aura academică a unui matematician de elită, însă diplomația nu se rezolvă în ecuații. Nu este suficient să știi să calculezi — în politică, contează ce negociezi și cât obții pentru țara ta. România are nevoie de lideri care nu doar să vorbească despre programe, ci să le și pună în aplicare. Un președinte nu este ales pentru preferințele noastre individuale, ci pentru că trebuie să aibă o agendă serioasă, coerentă și realizabilă.
Oare cine are relațiile, umblă și cunoaște oameni politici internaționali, bate Europa și America în lung și-n lat — „șeful galeriei” sau „matematicianul de la Sorbona”? „Șeful galeriei” se pare că „fuge” prin străinătățuri, construind legături. În schimb, „matematicianul” pare să stea și să primească indicații de la serviciile externe. Acest contrast devine esențial când vorbim despre cine poate reprezenta cu adevărat România pe plan internațional.
În realitate, România rămâne într-o criză prelungită: drumuri înfundate, orașe fără apă caldă sau electricitate constantă, o populație care trăiește la limita decenței. Se vorbește despre „țară” ca despre ceva abstract, dar „țara” suntem noi, cetățenii. Și tot noi suntem cei care resimțim, zi de zi, efectele deciziilor politice.
Din punct de vedere strategic, România este una dintre cele mai importante piese de pe harta Europei de Est. Poziționarea sa aduce interes, dar și presiuni. Nu suntem neînsemnați, ci adesea subestimați. Din păcate, alții știu să beneficieze mai bine de potențialul nostru decât o facem noi înșine.
În această ecuație geopolitică, România are nevoie, în primul rând, de un președinte pro-Român și pro-European. Relațiile internaționale contează: „șeful galeriei” pare mai bine conectat la rețelele diplomatice decât „matematicianul de la Sorbona”, despre care se spune că este susținut din umbră de influențe externe greu de controlat și de înțeles. Lipsa unor legături clare și transparente ridică semne de întrebare legitime.
Însă poate cea mai mare problemă e ruptura tot mai adâncă dintre români. Președintele ar trebui să unească, nu să divizeze. Din păcate, prea mulți alegători încă se lasă seduși de iluzii, crezând că votul lor va aduce schimbarea. De prea multe ori, speranța este înlocuită de dezamăgire, iar istoria se repetă.
România are de oferit multe – resurse, poziție, cultură, oameni. Dar contează nu doar ce se oferă, ci cum și pe cât. Nu trebuie să ne vindem ieftin. După cum spune o vorbă din popor: „Vinde-te scump și vei fi respectat.”
România ar trebui să voteze pentru România. Nu pentru interesele altora. Nu pentru agende ascunse. Ci pentru un viitor real, construit pe fapte, nu pe promisiuni.