AcasăNewsRomânia, condamnată la CEDO în cazul unei adolescente împuşcate

România, condamnată la CEDO în cazul unei adolescente împuşcate

Fundaţia Romani Criss spune că CEDO a condamnat statul român la plata unei despăgubiri de 25.000 de euro în cazul unei adolescente în vârstă de 15 ani, care a fost împuşcată de un poliţist, în 2005, iar rănile suferite i-au pus viaţa în pericol.

Fundaţia Romani Criss a transmis un comunicat prin care anunţă că marţi Curtea Europeană a Drepturilor Omului a condamnat statul român în cazul Andreea Marusia Dumitru şi l-a obligat la plata unei despăgubiri către victimă în valoare de 25.000 de euro.  „Fundaţia Romani Criss apreciază această decizie ca fiind deosebit de importantă întrucât constituie o recunoaştere a injustiţiilor şi a suferinţelor prin care Andreea a trecut şi, totodată, decizia aduce la lumină utilizarea abuzivă a armamentului din dotare de către poliţie, pregătirea slabă a intervenţiilor potenţial letale de către conducerea poliţiei (în sensul că nu se are în vedere folosirea la minimum a forţei letale şi protejarea vieţilor omeneşti), precum şi modul defectuos şi părtinitor în care autorităţile române, în special parchetul, au investigat acest caz”, se arată în comunicat.

author avatar
Andrei Coman
304 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger