Ori de cate ori este vorba despre o extradare, Romania o da in bara. Ori nu emite la timp mandate, ori nu trimite toate actele necesare, ori se incurca in prevederile tratatelor nationale.
O dovada suprema ca Romania brambureste formalitatile impuse de extradare este ca pana si ultra seriosul Tudorel Toader si-a luat-o in freza–chelie cu Sebastian Ghita. In timp ce misterul documentelor trimise, cica, de partea romana in Serbia dar neajunse la destinatie pluteste in continuare asupra cazului Ghita, ghinionul a facut ca o alta ”afacere” de acest gen sa rabufneasca: extradarea lui Alexander Adamescu. Un caz de asemenea imbarligat, in care magistratii britanici ezita sa-l dea pe Adamescu junior pe mana Justitiei noastre iar oficialii romani au demonstrat timp de ore intregi ca habar nu au de ce anume se intampla, la modul concret, pe taramurile carmuite de venerabila Elisabeta a II-a. Si astea sunt doar doua cazuri ”la zi”, istoria ultimilor 30 de ani demonstrand ca, ori de cate ori s-a pus problema extradarii unor cetateni romani, oficialitatile noastre s-au balbait de mai mare dragu’, ingreunand astfel operatiunea chiar si atunci cand tarile implicate nu aveau nimic contra expedierii persoanelor cautate in patria lor de bastina. Nimeni nu poate insa da curs solicitarilor facute de o tara care nu este capabila sa aplice corect o procedura asumata prin tratate internationale. Asa se si explica, poate, de ce Sebastian Ghita (fost demnitar al statului si bun cunoscator al ”profesionalismului” manifestat pana la cel mai inalt nivel oficial romanesc) a ales sa se refugieze la doar cativa kilometri de granita tarii muma: stia ca oficialitatile romane sunt incapabile sa parcurga pana si o distanta atat de mica.