Cauta

România are nevoie de 400.000 de ingineri

O spune chiar rectorul Universităţii Politehnice Bucureşti, Mihnea Costoiu. Generaţia de anul acesta a UPB a numărat 3.500 de absolvenţi, cea mai mare generaţie de după 1989, dar  ofertele de locuri de muncă au ajuns la 23.000.

România are nevoie de 400.000 de ingineri - Ziarul National“Suntem la 30 de ani de la Revoluţie şi în aceşti 30 de ani 200.000 de mii de ingineri au părăsit România, 200.000, formaţi înainte sau după 1989, şi doar, cu ghilimele de rigoare, 20.000 de medici. 20.000 cu 200.000 este o realitate în condiţiile în care industria românească – e adevărat, nu extrem de răspândită la nivel naţional, nu la fel de bine dezvoltată într-o parte sau alta a ţării – industria românească creşte, iar toate prognozele spun că România are nevoie în următorii 10 de ani de 400.000 de ingineri faţă de ce produce astăzi. De ce să fii inginer ? Tocmai pentru că această cerinţă este una extrem de importantă pe piaţă. Pe de altă, chiar dacă nu-mi place să spun acest lucru, nu-mi face plăcere, dar este o realitate, îţi alegi ţara unde lucrezi, deşi, evident, ne-am dori ca ţara să fie aceasta, ţara în care învăţăm şi creştem, dar nu putem nega o realitate că mulţi dintre studenţii noştri pleacă în străinătatea pentru a lucra şi faptul că universitatea are o rată de angajabilitate de peste 95% după primul an de absolvire sunt doar câteva dintre argumente”, a declarat rectorul UPB.

Ultimele stiri

  • Cadou de Revelion, pentru toți românii! Se scumpesc carburanții. Cresc accizele și la alcool
  • Trageri speciale LOTO de Anul Nou. Report de peste 1,7 milioane de euro la 6/49. La Joker sunt în joc 8,7 milioane de euro
  • Explozie în Portul Constanța. Doi bărbați au murit
  • Cele mai ieftine destinații de călătorie în 2026. Pe listă se află și Bucureștiul
  • Țara europeană care introduce ora prieteniei pentru a combate singurătatea. Angajații sunt și plătiți să-și ia liber
  • „Marea retragere”. Românii părăsesc Marea Britanie! Aproape 40.000 revin în țară anual
  • Cât costă să ajungi acasă de Revelion cu taxiul. Ponturi ca să nu fii păcălit de taximetrişti
  • Zile libere 2026 în România. Calendarul liberelor legale și minivacanțe posibile
  • Tradiții și obiceiuri de Anul Nou. Ce trebuie să faci în noaptea dintre ani pentru a avea noroc și belșug
  • Convocator Adunarea Generală RULMENTI S.A.
  • Exit mobile version