AcasăItaliaRomân prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România

Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România

Român prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România - Ziarul NationalRomân prins la furat într-un supermarket din Italia. În fața carabinierilor, a dat vina pe sărăcia din România

Un român în vârstă de 24 de ani a fost prins în timp ce încerca să sustragă dintr-un supermarket din Italia produse în valoare de aproape 3.000 de euro. Bărbatul a explicat judecătorului de caz că a decis să fure pentru că nu are suficienți bani pentru a petrece Crăciunul în România.

Tentativa de furt s-a petrecut într-un magazin din Stezzano, Italia. Suspectul a încercat să scoată produsele pe sub barierele de la intrarea supermarketului.

A furat produse în valoare de 2.834 de euro

În ziua incidentului, o tânără a intrat în magazin cu două coșuri de plastic și a umplut două sacoșe cu parfumuri, produse cosmetice și alte articole scumpe, potrivit Corriere della Sera.

După ce a vorbit la telefon, individul a ajuns la magazin și a adăugat șosete și batiste peste bunurile deja strânse. Tânăra a părăsit apoi magazinul și s-a dus către barul de la intrare. Bărbatul a încercat să strecoare sacoșele pe sub bariere și să plece, însă a fost oprit de agentul de securitate.

Carabinierii din Stezzano au fost chemați și l-au arestat pe suspect. La procesul care a urmat, s-a aflat că acesta mai fusese arestat anterior pentru o tentativă de furt, dar fusese achitat.

Bărbatul a recunoscut că intenționa să revândă produsele furate pentru a face rost de bani de sărbători. El a primit o pedeapsă de patru luni de închisoare cu suspendare și o amendă de 300 de euro.

Pedeapsa primită de un român din Italia care a furat două perechi de șosete

În urmă cu aproape 2 luni, un alt român a fost prins după ce a furat două perechi de șosete dintr-un magazin din Italia. După ce a fost judecat în regim de urgență, a fost condamnat la opt luni de închisoare și a primit o amendă de 300 de euro.

În timpul audierii, bărbatul a făcut declarații spontane, cerându-și scuze pentru fapta comisă și explicând că a fost determinat să comită furtul din cauza frigului de afară. „Îmi cer scuze, îmi era frig”, a precizat el.

Potrivit reconstituirii făcute de Parchet, care a contestat un furt consumat și unul tentat, bărbatul adunase deja mai multe articole de îmbrăcăminte, ascunzându-le în rucsac și în buzunarele hainei.

Observat de angajați, bărbatul a încercat să lase bunurile printre rafturi, însă a fost oprit și percheziționat de polițiști. În rucsacul lui au fost găsite două perechi de șosete, obiectele care au stat la baza acuzației de furt consumat.

author avatar
Andreea Vlad
39 afisari

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
*** National nu isi asuma continutul comentariilor si isi rezerva dreptul de a NU le publica sau de a le modera. Va rugam sa va exprimati opiniile folosind un limbaj respectuos si civilizat. ***
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

spot_img