AcasăNewsRomân împușcat de polițiștii bulgari, când ar fi încercat să treacă ilegal...

Român împușcat de polițiștii bulgari, când ar fi încercat să treacă ilegal graniţa

sursa foto: facebook.com/politiadefrontiera

Incident grav. Un român ar fi fost împușcat de către polițiștii de frontieră din Bulgaria, joi seara. Bărbatul a ajuns la spital. În acest caz se face o anchetă.

Un român ar fi fost împuşcat de politiştii din Bulgaria în timp ce ar fi încercat să treacă fraudulos, cu o căruţă, graniţa cu ţara vecină, informează Antena 3.

Potrivit unor surse citate de postul de televiziune menționat, polițiștii de frontieră au presupus că bărbatul voia să ajungă în mod ilegal în Bulgaria, la furat. În urma incidentului, victima a fost transportată la spital, fiind, se pare, în stare gravă.

Ce a anunțat purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Giurgiu

Purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Giurgiu a făcut câteva precizări în acest caz. Așa s-a aflat că bărbatul rănit a fost preluat cu o ambarcațiune de pe ostrovul bulgăresc și transportat pe malul românesc, de unde a fost luat de o ambulanță. Ulterior, a fost dus la spital. „În cursul serii, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Turnu Măgurele au fost informați despre faptul că doi bărbați au trecut Dunărea și se află pe un ostrov bulgăresc.

Întrucât unul dintre bărbați era rănit, polițiștii de frontieră, împreună colegii de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Teleorman s-au deplasat cu ambarcațiune pe ostrovul bulgăresc.

Aceștia l-au preluat pe bărbat și l-au transportat la malul românesc, de unde a fost luat de ambulanță”, a declarat Raluca Stan, purtătorul de cuvânt al Poliției de Frontieră Giurgiu.

Din câte se pare, având în vedere faptul că în zona unde a avut loc incidentul nivelul Dunării este scăzut, bărbatul a putut traversa cu o căruță.

Din câte s-a mai aflat, tot pe surse, bărbatul rănit ar fi în stare gravă, fiind dus în primă fază la spitalul din Alexandria. De unde ar putea fi, însă, transferat în Capitală.

Conform sursei citate, polițiștii bulgari s-au sesizat cu privire la fapta de trecere frauduloasă a frontierei, și tot ei se ocupă de anchetă. Iar celălalt bărbat se află pe teritoriul bulgar.

Se pare că cei doi ar fi plănuit să ia niște lemne.

428 afisari

4 COMENTARII

  1. de era arab , negru … ar fi primit si telefon cu sim, si niste bani (cateva mii de euro) bani de buzunar

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger