AcasăNewsRomân arestat în China. Primul pas făcut de către ministrul Birchall

Român arestat în China. Primul pas făcut de către ministrul Birchall

Cazul tânărului clujean care a lucrat ca profesor universitar în China, până să fie arestat, a ajuns în atenția Anei Birchall.

Ministrul Justiției și-a contactat deja colegii de la MAE, astfel încât împreună cu specialiștii din cadrul instituției conduse de către Teodor Meleșcanu să fie parcurși pe mai departe pașii necesari astfel încât să se poată începe procedurile de aducere în țară a bărbatului.

Iată ce au transmis oficialii MJ:

„Ministrul justiției a luat act de situația domnului Marius Balo, românul care ispășește o pedeapsă cu închisoare în Republica Populară Chineză, în urma scrisorii recent trimise de reprezentanți legali ai acestuia.

Imediat ce cazul a fost semnalat ministrului justiției, doamna Ana Birchall a luat legătura cu Ministerul Afacerilor Externe pentru gestionarea eforturilor României în plan juridic și în plan diplomatic, în acest caz.

Ministerul Justiției depune toate eforturile privind obținerea tuturor elementelor legale necesare care să permită declanșarea etapei judiciare a procedurii de transfer a cetățeanului român, în contextul cooperării judiciare internaționale.

Ministerul Justiției îi asigură pe reprezentanții legali ai cetățeanului român că va continua să întreprindă toate demersurile legale necesare, astfel încât situația domnului Marius Balo să fie cât mai grabnic soluționată, cu respectarea deplină a drepturilor sale.”

Din câte a relatat presa, bărbatul ar fi fost arestat în primăvara lui 2014, pentru acuzația de complicitate la fraudă contractuală, cu un prejudiciu de 80 de dolari.

255 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger