AcasăNewsRoma, din nou pubela Italiei

Roma, din nou pubela Italiei

Oraşul se confruntă iarăşi cu o criză a gunoaielor, iar medicii avertizează că lucrurile stau atât de serios încât riscă să se transforme într-o criză de sănătate publică.

„Gunoiul, situaţie urgentă la Roma, risc de colaps în 10 zile”, titrează Il Messaggero, dar subiectul este dezbătut de întreaga presă locală şi naţională. Insuficienţa cronică a centrelor de procesare a deşeurilor de la Roma a devenit acută, după demisia în masă a conducerii agenţiei municipale de gestionare a deşeurilor AMA. Gunoaiele se acumulează în apropierea şcolilor din tot oraşul, iar situaţia se înrăutăţeşte pe zi ce trece, a anunţat asociaţia directorilor din învăţământ, în timp ce medicii spun că “nu mai avem timp de pierdut, trebuie să împiedicăm ca oraşul să se umple în scurt timp cu mormane de gunoaie pe fiecare stradă, lângă şcoli, spitale, pe spaţii publice”. Directorii de şcoli cer ca, în cazul în care lucrurile nu se ameliorează, autorităţile responsabile cu sănătatea publică să inspecteze fiecare din instituţiile de învăţământ afectate şi să solicite închiderea acestora, în cazul în care va fi nevoie.
În prezent, excesul de gunoaie din Roma este trimis la centre de procesare din regiunea Lazio, în care se află capitala, şi în alte regiuni ale Italiei, dar acest demers este costisitor şi nesustenabil.Conducerea AMA s-a schimbat de şase ori în ultimii trei ani, ultima dată în urma neînţelegerilor cu primăriţa Virginia Raggi legate de buget.

author avatar
Andrei Coman
138 afisari
Zenville

Ultimele știri

Burduja, despre întâlnirea cu Iohannis, de la Cotroceni: „Nu este o chestiune neobişnuită” – VIDEO

Candidatul PNL la Primăria Capitalei, Sebastian Burduja, a oferit câteva detalii despre discuția pe care a avut-o, zilele trecute, cu președintele Klaus Iohannis, la...

Vara începe „în forță”! La ce valori vor ajunge temperaturile zilele următoare. Șefa ANM: „Înseamnă deja pragul unei zile de caniculă”

A început luna iunie, prima lună de vară din calendar. Iar din câte indică temperaturile sâmbătă, în multe zone ale țării, deja se poate...
proger