AcasăNewsRoland Garros s-ar putea juca fără spectatori

Roland Garros s-ar putea juca fără spectatori

În timp ce arena Philippe Chartrier are în sfârșit un acoperiș, Grand Slam-ul din Paris, amânat pentru 20 septembrie din cauza epidemiei de coronavirus, ar putea să se dispute cu porțile închise, recunoaște Bernard Giudicelli, preşedintele Federaţiei franceze de tenis (FFT).

“Este o soluție ce  ar permite păstrarea unei părţi a planului de afaceri, adică drepturile de televizare şi sponsorizările. Nu excludem nicio opțiune, dar acest lucru nu trebuie trecut cu vederea. Milioane de telespectatori din întreaga lume așteaptă”,a explicat Giudicelli, precizând că turneul pe zgură ar putea fi eventual reprogramat pentru încă o săptămână, 27 septembrie. Joi, FFT a anunțat că toate biletele cumpărate deja vor fi rambursate.”Am discuţii constante cu Andrea Gaudenzi (preşedintele ATP), Steve Simon (preşedinte WTA) şi David Haggerty (preşedinte ITF), iar o reuniune este programată săptămâna viitoare şi vom vedea ce progrese s-au mai făcut. Colaborăm bine împreună, dar e încă devreme să stabilim cu precizie un program”, a adăugat oficialul francez. Wimbledon, care urma să fie jucat  între 29 iunie și 12 iulie, a fost anulat de către organizatorii săi. În ceea ce privește US Open, acesta rămâne la termen (31 august – 13 septembrie), o decizie în acest sens este așteptată în luna iunie.

author avatar
Radu Jacotă Redactor
96 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger