Vești deloc ușor de primit de către românii cu credite, care au de plătit rate la bănci. Indicele ROBOR la 3 luni a continuat să crească, față de prima zi a acestei săptămâni.
Cel puțin asta reiese din informațiile venite marți, 24 mai, de la Banca Națională a României (BNR). Astfel, ROBOR la 3 luni, indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a ajuns la 5,83% pe an, în creștere față de ziua de luni, când fusese 5,79%.
De asemenea, a crescut și ROBOR la 6 luni. E vorba despre indicele utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, despre care în prima zi a acestei săptămâni se aflase că ajunsese la 6% pe an – VEZI DETALII AICI. Marți, 24 mai, acesta a crescut la 6,03%.
BNR a decis majorarea ratei dobânzii de politică monetară la 3,75 % pe an
Vă amintim că în urmă cu aproape două săptămâni, BNR-ul a anunțat că în ședința din 10 mai, Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României a hotărât „majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 3,75 la sută pe an, de la 3,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022”.
Dar și faptul că s-a decis și „majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 4,75 la sută pe an, de la 4,00 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 2,75 la sută, de la 2,00 la sută pe an, începând cu data de 11 mai 2022”, din câte s-a mai precizat într-un comunicat transmis la acea dată de la nivelul BNR-ului.
Este in regula si 12%. Paduchiosii sa stea la tara in case din chirpici si balega de cal nu la oras ca si-a luat credit si s-a mutat in Militari Residence!