AcasăNewsROBOR la 3 luni a crescut semnificativ, după ce BNR a majorat...

ROBOR la 3 luni a crescut semnificativ, după ce BNR a majorat dobânda-cheie

(sursa foto: monitorulbt.ro)

Indicele ROBOR la 3 luni a crescut, joi, față de ziua precedentă.

Astfel, din câte indică informațiile publicate în data de 7 iulie, pe site-ul Băncii Naționale a României (BNR), ROBOR la 3 luni – indicele în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă – a urcat la 6,76% pe an, de la 6,63% pe an, cât era miercuri.

De asemenea, din cifrele făcute publice de BNR rezultă că indicele ROBOR la 6 luni (utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă) a crescut, joi, la 6,90% pe an, de la 6,76 % cât fusese miercuri. Iar ROBOR la 12 luni a ajuns la 7,07% pe an, de la 6,88%, cât era miercuri, 6 iulie.

Dobânda-cheie, majorată la 4,75 % pe an

În cea de-a treia zi a acestei săptămâni, în contextul în care Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a României s-a reunit în ședință, BNR a anunțat, prin intermediul unui comunicat, ce decizii s-au luat, una dintre acestea vizând majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75 % pe an, începând cu data de 7 iulie.

Consiliul de administraţie al BNR a hotărât atât „majorarea ratei dobânzii de politică monetară la nivelul de 4,75 la sută pe an, de la 3,75 la sută pe an, începând cu data de 7 iulie 2022”, cât și „majorarea ratei dobânzii pentru facilitatea de creditare (Lombard) la 5,75 la sută pe an, de la 4,75 la sută pe an și creșterea ratei dobânzii la facilitatea de depozit la 3,75 la sută, de la 2,75 la sută pe an, începând cu data de 7 iulie 2022”, precum și „păstrarea controlului ferm asupra lichidității de pe piața monetară”, se precizează în comunicat.

Totodată, s-a decis „menținerea nivelurilor actuale ale ratelor rezervelor minime obligatorii pentru pasivele în lei și în valută ale instituțiilor de credit”, conform aceleiași surse.