AcasăNewsRiscurile tratatului comercial dintre SUA si UE

Riscurile tratatului comercial dintre SUA si UE

Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania (APC) atrage atentia ca negocierile  dintre UE si SUA, in cadrul Parteneriatului Transatlantic de Comert si Investitii (TTIP), necesare in cadrul globalizarii comertului si fluxului informational, pot afecta drepturile consumatorilor, mediul inconjurator, sanatatea si viata personala a cetatenilor UE, deci si a romanilor.

Protestele anti-TTIP se amplifica la nivel mondial

Potrivit APC Romania, planurile privind cooperarea legislativa dintre SUA si UE ar putea schimba radical modul cum se adopta reglementarile in prezent, reducand capacitatea factorilor de decizie din Bruxelles si din statele membre sa legifereze in interesul publicului, dupa cum considera ca este mai potrivit. „APC Romania a solicitat, de la bun inceput, deplina transparenta asupra negocierilor care vor influenta serios cetatenii UE”, a avertizat presedintele APC Romania, conf. univ.dr. Costel Stanciu.

Medicamente periculoase

SUA si UE au implementat abordari diferite privind politicile in domeniul alimentelor. In UE este fundamental „principiul precautiei”, iar in SUA se aplica principiul relatiei dintre costuri si beneficii. De exemplu, in timp ce Ractopanina si alte medicamente similare folosite pentru ingrasarea animalelor de ferma au fost interzise in UE, in SUA ele sunt permise. In timp ce UE interzice hormonii si alte medicamente veterinare pentru stimularea luarii in greutate de catre animale, pe baza riscurilor pentru sanatatea atat umana cat si animala, aceste substante nu sunt interzise in SUA. In consecinta, Bureau Europeen des Unions des Consommateurs (BEUC, al carui membru este si APC Romania) recomanda ca pilonii fundamentali ai legislatiei alimentare europene, inclusiv principiul precautiei, sa fie pastrati in TTIP. „Tratatul trebuie sa fie o ocazie de intarire a cooperarii dintre SUA si UE privind adoptarea de masuri referitoare la utilizarea excesiva sau gresita a antibioticilor in fermele de animale , interzicerea folosirii acizilor trans grasi, produsi in mod industrial, in producerea alimentelor”, sustine Stanciu.

Chimicale cancerigene

Oamenii de stiinta au avertizat ca numarul tot mai mare de probleme de sanatate, printre care bolile cronice si severe precum cancerul, precum si obezitatea sau problemele de fertilitate pot avea o legatura cu expunerea la chimicale periculoase. BEUC recomanda ca CE sa excluda substantele chimice din capitolele privind cooperarea orizontala si sectoriala din cadrul TTIP.

Datele personale, livrate in SUA

In SUA si UE cadrul legislativ de protectie a datelor personale difera semnificativ. Partea americana insista pentru inter-operabilitatea dintre regulile de protectie a datelor pe ambele maluri ale Atlanticului, fapt care conduce la diminuarea standardelor europene de protectie a datelor. Pentru cetatenii europeni aceasta inseamna ca informatiile personale, referitoare la nume, numere de identificare, adresa de internet, mesajele de e-mail, contactele, vor fi transferate in SUA fara nici o precautie, datele colectate de companiile americane despre consumatorii europeni vor fi acesibile autoritatilor din SUA, putand fi transferate in continuare oriunde in lume.

author avatar
Tudor Borcea
451 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger