Cantareata Rihanna si “politista modei”Joan Rivers au facut risipa de insulte pe Twitter, spre amuzamentul fanilor lor.

Totul a inceput dupa ce Rihanna a povestit intr-un interviu ca inca il mai iubeste pe Chris Brown, desi acesta a caftit-o cu simt de raspundere in urma cu cativa ani.

Enervata, Rivers, care prezinta emisiunea “Politia modei” la postul de televiziune E!, s-a grabit sa comenteze pe Twitter: “Ce idioata! Acum imi vine mie sa ii trag una”. Replica Rihannei a venit prompt. “Auzi, mai bine ai grija sa iti tragi pampersii pe tine”, a comentat ofuscata artista, care a dat de inteles ca Rivers e senila si nu stie ce face ori vorbeste. Cum a realizat, intr-un tarziu, ca, pana la urma, scandalul nu foloseste nimanui, Joan a cautat mai apoi sa puna punct seriei de insulte, invitand-o pe Rihanna la ea in emisiune. Sa vedem daca are curaj sa vina.