AcasăNewsREZULTATE TITULARIZARE 2019. S-au anunțat primele note, se pot depune contestațiile. Câți...

REZULTATE TITULARIZARE 2019. S-au anunțat primele note, se pot depune contestațiile. Câți de 10 au fost

Notele obținute la examenul scris din cadrul titularizării din acest an au fost făcute publice în prima parte a zilei de marți. Nemulțumiții au la dispoziție două zile pentru a depune contestații.

Primele rezultate obținute de cadrele didactice indică faptul că procentul notelor peste 7 a fost de 46,86, sub cel de anul trecut – 47,40. Cele mai ridicate procente de note între 7 și 10 – ambele promoții – s-au înregistrat în sectorul 6 al Capitalei (72,3%) și în județul Prahova (58,5%), conform Ministerului Educației. Au fost 92 de candidaţi care au obţinut nota 10, iar 24 de candidaţi au fost eliminaţi din examenul scris.

Cât despre contestații, ele se pot depune la sediile inspectoratelor şcolare judeţene marți, 23 iulie, după afişarea rezultatelor, până la ora 21:00, și miercuri, 24 iulie, până la ora 15:00. După reevaluarea lucrărilor cadrelor didactice nemulțumite de notele primite, rezultatele finale se afişează pe 30 iulie. Atât la sediile inspectoratelor şcolare judeţene, cât şi pe site-ul titularizare.edu.ro.

Amintim că pentru angajarea pe perioadă nedeterminată (titularizare), candidaţii trebuie să obțină minimum nota 7 atât la proba scrisă, cât şi la proba practică/inspecţia specială la clasă în profilul postului.

125 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger