Ministerul Educaţiei publică, vineri, 7 iulie, rezultatele finale la Bacalaureat 2023. Astfel, vor fi comunicate notele de după soluţionarea contestaţiilor.
UPDATE: Ministerul Educației a publicat pe site rezultatele după contestații pentru prima sesiune a BACALAUREATULUI 2023.
Rezultatele finale la probele scrise ale examenului de BAC sunt disponibile AICI.
Notele vor fi afișate atât online, pe site-ul dedicat, bacalaureat.edu.ro, cât și la avizierele din centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR.
Primele rezultate obţinute de absolvenţii studiilor liceale care au susţinut probele examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023 au fost afişate în 3 iulie.
„Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021).
Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%)”, a anunțat, la acea dată, Ministerul Educației, într-un comunicat.
După afișarea primelor rezultate la BACALAUREAT 2023, a urmat un interval destinat depunerii și soluționării contestațiilor. Astfel că vineri, 7 iulie, elevii care au fost nemulțumiți de notele obținute în primă fază și au depus contestații la BAC 2023 vor afla rezultatele de după recorectarea lucrărilor lor.
Care sunt condițiile pe care trebuie să le îndeplinească elevii pentru a promova BAC-ul
Pentru a scăpa cu totul de emoții și a fi declarați promovați la „examenul maturității”, Bacalaureatul, elevii au de îndeplinit – cumulat – mai multe condiții.
„Pentru a fi declarat promovat la acest examen, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):
recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
obținerea mediei 6 (minium) la probele scrise”, s-a precizat în comunicatul Ministerului Educației.