AcasăNewsUPDATE. Rezultatele la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023 au fost publicate/Când se pot depune...

UPDATE. Rezultatele la EVALUAREA NAȚIONALĂ 2023 au fost publicate/Când se pot depune contestațiile

sursa foto: bzi.ro

Se anunță o nouă zi cu emoții pentru absolvenții claselor a VIII-a din București și din țară. Miercuri, 28 iunie, sunt așteptate primele rezultate la Evaluarea Națională 2023.

UPDATE: Rezultatele înainte de contestații la Evaluarea Națională 2023 au fost publicate pe site-ul Ministerului Educației.


După ce au trecut de stresul susținerii probelor din cadrul Evaluării Naționale 2023, elevii așteaptă cu emoții să afle ce note au obținut la probele scrise de la examenul de final de clasa a VIII-a.

Ministerul Educației a anunțat că primele rezultate la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate miercuri, 28 iunie, până la ora 14:00, atât în centrele de examen, cât și pe pagina dedicată Evaluării Naționale 2023, pe site-ul Ministerului – VEZI AICI.

Când pot fi depuse contestațiile la Evaluarea Națională 2023

Elevii nemulțumiți de notele obținute la Evaluarea Națională 2023 vor putea depune contestații, atât miercuri, cât și joi, în anumite intervale orare. „Contestațiile pot fi depuse la centrele de examen sau transmise prin mijloace electronice, în zilele de 28 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 29 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00).

Candidații care depun/transmit contestațiile completează, semnează și depun/transmit și o declarație-tip în care se menționează că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Documentele sunt semnate și de către părinții/reprezentanții legali ai candidaților minori”, a anunțat Ministerul Educației.

Rezultatele finale, afișate pe 4 iulie

Rezultatele finale la Evaluarea Națională 2023 vor fi afișate marți, 4 iulie.

La fel cum s-a întâmplat și anii trecuți, rezultatele vor fi afișate sub forma unor coduri, care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, în conformitate cu prevederile Regulamentului general privind protecția datelor – GDPR. „Comunicarea rezultatelor se realizează anonimizat, respectându-se prevederile GDPR în materie. Mai exact, vor fi utilizate coduri individuale care înlocuiesc numele și prenumele candidaților, acestea fiiind distribuite, pe bază de semnătură de primire, la proba de limba și literatura română”, a precizat Ministerul Educației.

Rezultatul obținut de elevi la Evaluarea Națională este important pentru viitorul lor școlar. „Media de admitere, pe baza căreia se realizează înscrierea în clasa a IX-a de liceu a absolvenților învățământului gimnazial, este media generală la evaluarea națională susținută de absolvenții clasei a VIII-a, calculată ca medie aritmetică, cu două zecimale, fără rotunjire, a notelor obținute la probele din cadrul Evaluării Naționale”, s-a menționat într-un comunicat al Ministerului Educației.

396 afisari

8 COMENTARII

  1. Asta-i tot?? Pai bagati din alea „rezultate catastrofale la bac si profesorii vor salarii marite ” ….

  2. După rezultatele astea „magnifice” la lb română și matematică ași ajusta in sens negativ salariile profesorilor de la disciplinele amintite. E un dezastru național!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger