Cauta

UPDATE – BAC 2023. S-au afișat rezultatele la examenul de BACALAUREAT 2023/Când pot fi depuse contestațiile

sursa foto: europafm.ro

Zi cu emoții pentru absolvenții de liceu care au dat „examenul maturității”. Luni, 3 iulie, se afișează rezultatele la BACALAUREAT 2023.

UPDATE: Au fost afișate rezultatele la examenul de BACALAUREAT 2023, înainte de contestații.


Ministerul Educației a publicat luni, 3 iulie, la ora 11, pe site-ul dedicat, rezultatele obținute de către absolvenții studiilor liceale care au susținut probele examenului național de bacalaureat în sesiunea iunie – iulie 2023.

„Rata de succes se menține la peste 70% pe ansamblul tuturor promoțiilor, această situație înregistrându-se pentru al doilea an la rând în ultimii 11 ani (înainte de soluționarea contestațiilor)” – a anunțat Ministerul Educației.

Care e rata de promovare pentru promoția curentă

Au promovat 91.246 de candidați (87.226 de candidați din promoția curentă, respectiv 4.020 din promoțiile anterioare) din totalul celor 125.352 de candidați prezenți, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 72,8% (73,3% – 2022 și 67,8% – 2021) – a mai transmis Ministerul.

„Pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,4% (în ușoară creștere față de sesiunea din anul anterior – 78,3%)”, conform aceleiași surse.
Potrivit datelor făcute publice de Ministerul Educației, 56 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.

„Numărul notelor de 10 pe probe/discipline de examen:

Limba și literatura română: lucrările a 511 candidați au fost notate cu 10;

Limba și literatura maternă: lucrările a 179 de candidați au fost notate cu 10;

Proba obligatorie a profilului: 4.604 note de 10 (Matematică – 2.036 / Istorie – 2.568);

Proba la alegere a profilului și a specializării: 3.823 (cele mai multe note de 10 au fost obținute la biologie: 1.050)”, conform aceleiași surse.

Rezultatele înainte de contestații la examenul de Bacalaureat sunt disponibile AICI


Conform calendarului examenului de Bacalaureat, afișarea rezultatelor la BAC 2023 – în centrele de examen și online (pe www.bacalaureat.edu.ro) – urmează să aibă loc în data de 3 iulie, până la ora 12:00, după care elevii nemulțumiți de note pot face contestații.

Când pot fi depuse contestațiile

„Contestațiile pot fi depuse/transmise în aceeași zi, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. Candidații care contestă rezultatul inițial al evaluării trebuie să completeze, să semneze și să depună/transmită prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere”, a anunțat Ministerul Educației.

Afișarea rezultatelor finale la BAC 2023 este programată în data de 7 iulie – atât în centrele de examen, cât și online.

Rezultatele sunt afișate prin anonimizarea numelui și a prenumelui candidatului (coduri).

Ce condiții trebuie să îndeplinească absolvenții de liceu pentru a promova BACALAUREATUL

„Pentru a fi declarat promovat, un absolvent de liceu trebuie să îndeplinească următoarele condiții (cumulate):

recunoașterea/echivalarea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;

susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;

obținerea mediei 6 (minium) la probele scrise”, a precizat Ministerul Educației.

Probele scrise la prima sesiune a examenului național de Bacalaureat 2023 (iunie – iulie) au început pe 26 iunie, cu cea la Limba și literatura română, urmată, în 27 iunie, de proba obligatorie a profilului (discipline, în funcție de profil: Matematică și Istorie). Miercuri, 28 iunie, absolvenții de liceu au susținut proba la alegere a profilului şi specializării (elevii putând opta, în funcție de filieră, profil și specializare pentru una din cele 10 discipline: Biologie, Chimie, Fizică, Economie, Filosofie, Geografie, Informatică, Logică, argumentare și comunicare, Sociologie și Psihologie). Pe 29 iunie a avut loc proba scrisă la Limba si literatura maternă – pentru elevii de la toate filierele, profilurile şi specializările, care au urmat studiile liceale într-o limbă a minorităților naționale.

Ultimele stiri

  • Tarom devine companie… maritimă!
  • Candidatul PNL Slatina, investigat pentru avansuri către o minoră: „Până la urmă ce contează vârsta? Iubirea nu are vârste, nu?”
  • Florian Coldea mai primeşte o lovitură, acum din partea celor de la SRI. A pierdut postul!
  • Ce soluţie a găsit Guvernul din Japonia ca să aducă în acelaşi pat un bărbat şi o femeie. Rata fertilității, un semnal de alarmă!
  • Câinele a muşcat, stăpânul are de tras! Ce se întâmplă cu proprietarul animalului care a atacat o femeie și pe fiica ei în Parcul Circului
  • Patru victime, în stare gravă după explozia de la Dedeman Botoşani. Doi pacienţi, intubaţi la Spitalul Floreasca!
  • Cum poţi să obţii o pensie de peste 7.000 lei după recalcularea de la 1 septembrie 2024
  • Premierul Danemarcei, atacat în plină stradă! Ce au văzut martorii şi ce a anunţat Poliţia
  • Ce a mai inventat Guvernul lui Marcel Ciolacu ca să scoată meditaţiile profesorilor la suprafaţă
  • Circ grotesc cu George Simion la Parchetul General. De ce a anunţat că intră în greva foamei
  • Exit mobile version