Cauta

Protestatarul Dide revine în Piața Victoriei. „Voi fi acolo, dar mai merg într-un loc”

Protestatarul Dide revine în Piața Victoriei. „Voi fi acolo, dar mai merg într-un loc” - Ziarul National

Președintele Asociației „Evoluție în Instituție”, Cristian Dide a postat pe rețelele de socializare mai multe mesaje prin care îndeamnă lumea să protesteze pe 10 august, în ciuda evoluției epidemiologice a coronavirusului.

„Da, recomand oamenilor să protesteze, dar cu păstrarea distanței, pentru că putem să protestăm la distanță de 1,5 m fiecare, putem să purtăm măști ca să ne asigurăm că suntem protejați. Pentru mâini putem să avem sticluțe cu dezinfectant, astfel încât să diminuăm riscul infectării”, a transmis Dide.

„Respectând aceste norme, le recomand să protesteze pentru că ce a făcut procurorul Doru Stoica este o bătaie de joc la adresa a tot ce înseamnă lupta noastră pentru justiție. Ce a făcut el nu se poate numi ordonanță a unui procuror. În acest caz, eu îndemn lumea ca pe 10 august să-și arate nemulțumirea, mai ales cei care au fost în 2018, le recomand să iasă oriunde: în Piața Victoriei, în față la Ministerul Afacerilor Interne, în față la DIICOT”, a mai explicat Cristian Dide.

De ce este supărat Dide pe DIICOT

Potrivit afirmațiilor făcute de Dide, principal lui „țintă” va DIICOT, unde va protesta pe data de 10 august.

„Eu merg și cu siguranță voi fi în față la DIICOT. Vreau să văd ce se întâmplă și în Piața Victoriei mai pe seară, între orele 18.00 și 20.00, o să trec și pe acolo să văd ce este. Dar acțiunea mea principală va fi la DIICOT. Cred că o să fac un banner pentru 10 august cu ideea că acest dosar a fost negociat politic în campania electorală de către PNL”, a mai zis protestatarul.

Se pare că Dide nu este de acord cu decizia DIICOT prin care s-a clasat dosarul protestului din 10 august 2018.

Ordonanța de clasare a fost redactată de procurorul Doru Stoica.

O parte a dosarului care se referă la intervenţia în forţă a jandarmilor împotriva protestatarilor a fost declinată la Parchetul Militar.

Ultimele stiri

  • Au venit banii…
  • Horoscop 13 ianuarie 2026 – Este o zi favorabilă
  • Alege ce citești
  • Republica Moldova, în topul țărilor cu cel mai mare consum de alcool din lume. Pe ce loc se află România
  • România, sechestrată de USR
  • Ghid de supraviețuire în apartamentele fără căldură timp de ger. Aragazul folosit pentru încălzire poate ucide
  • Bolojan le râde în nas românilor. Nu plătiți impozite locale, rămâneți fără serviciile asigurate de primării
  • Excepția franceză: muzee mai scumpe pentru turiștii din afara UE
  • Ministerul Mediului doarme. România, amenințată de o catastrofă ecologică fără precedent
  • Câți bani a strâns un român care a contribuit la Pilonul II din 2008. Fondurile de pensii private au înregistrat în 2025 cel mai bun randament
  • Exit mobile version