Cauta

Revolutionarii securisti: unul a ajuns secretar de stat

Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor a anulat pana in prezent, pentru colaborare cu Securitatea, 45 certificate de revoluţionar si are in analiza alte 174 de cazuri, printre care si numeroase persoane publice, a declarat, luni, seful instituţiei, secretarul de stat George Costin.

George Costin

„Pana la aceasta ora, Secretariatul a anulat 45 de certificate ale unor revoluţionari care s-au dovedit ca au fost colaboratori ai Securitaţii si avem in studiu inca 174 de persoane. Sunt destule si persoane publice. Poate chiar cu o parere de rau, pentru ca l-am cunoscut si ca om mi-a facut o impresie deosebita, in ultima comunicare venita de la Consiliul Naţional de Studiere a Arhivelor Securitaţii. Este vorba de fostul secretar de stat de la Secretariatul de Stat pentru Problemele Revoluţionarilor Babos Ioan”, a spus George Costin.

Potrivit acestuia, cele 45 de certificate de revoluţionar au fost anulate pe baza unor hotarari definitive ale Inaltei Curţi de Casaţie si Justiţie, iar din totalul celor 174 cazuri mai exista inca doua persoane cu hotarare definitiva de colaborare cu Securitatea.

 

Ultimele stiri

  • Incendiu puternic în Bucureşti! Au avut loc şi 3 explozii! O hală dezafectată din Sectorul 1 a luat foc (VIDEO)
  • Un submarin sovietic s-a ciocnit de un submarin american din motive politice absconse
  • WhatsApp introduce o nouă funcţie aplicaţiei, prin care doreşte să „dribleze” sistemul Android al telefonului mobil
  • TAROM primeşte 95,3 de milioane de euro. Cum vor fi chelţuiti banii
  • Alege ce citești
  • Alea iacta est, America!
  • Gerard Depardieu a fost chemat la poliție și arestat preventiv!
  • Decizie majoră pentru românii care lucrează într-un mediu periculos pentru sănătate. Ce se întâmplă cu pensia lor
  • Secretele milenare ale longevității: beneficiile postului intermitent și exemplul preoților de pe Muntele Athos
  • Internațional englez, arestat în Spania
  • Exit mobile version