O anchetă a început la Spitalul Judeţean din Drobeta Turnu Severin, după ce o asistentă a fost filmată când s-a răstit la o fată bolnavă şi la mama acesteia. „Alte calmante nu mai am ce să îţi fac, copilule, înţelegi? Vrei să te omor eu?”, îi spune asistenta tinerei.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale pentru Protecţia Pacienţilor, Vasile Barbu, a catalogat, vineri, drept neprofesionist şi inacceptabil modul în care o asistentă medicală s-a răstit la fata bolnavă.
„ Aici ea putea să meargă la medicul de garda să-l anunţe că pacienta a depăşit pragul durerii cu calmantele pe care i le administra şi atunci putea suspecta o afecţiune mai gravă sau o complicaţie apărută între timp”, spune Barbu.
El susţine că asistenta medicală în cauză trebuia să comunice în această speţă cu medicul de garda: „din păcate comunicarea dintre medicul de gardă şi asistentele medicale de pe secţie este una foarte proastă, uneori aproape deloc”.
Vasile Barbu a concluzionat spunând că o serie de cauze cumulate în timp au dus la creşterea incidenţei acestor cazuri de comportamente necorespunzătoare.
„Cauza reală, pe de o parte este indisciplina personalului medical şi lipsa de educaţie profesională în relaţia cu pacientul direct, pe de altă parte cutuma care s-a creat printr-o gardă şi o comunicare defectuasă în timpul gărzii şi modul de relaţionare între medicul de garda şi asistentele de pe secţie, Acestea sunt timorate de multe ori”, a conchis Barbu.
Incidentul a avut loc în urmă cu două nopţi. Fata de 16 ani, internată pentru un consult de ortopedie pediatrică avea dureri, iar mama ei a solicitat în repetate rânduri ajutor de la asistentă. Iniţial cadrul medical a anunţat-o pe femeie că o dă afară din spital, iar apoi a strigat la pacientă „alte calmante nu mai am ce să îţi fac, copilule, înţelegi? Vrei să te omor eu?„.
Ancheta de la spital a pornit după ce imaginile cu asistenta care ţipa la pacientă au fost publicate în presă.