Fata de 15 ani dispărută acum două zile, care se crede că ar fi sfârşit în condiţii crunte, în caracal, este fiica vărului lui Alexandru Cumpănașu, președintele Coaliției Naționale pentru Modernizarea României.
Îndurerat şi în acelaşi timp revoltat de intervenţia autorităţilor în cazul nepoatei sale, mai ales că s-a aflat că Alexandra reuşise să sune nu o dată, ci de trei ori la 112, încercând să ofere indicii desprte locul în care se află, în speranţa că va fi salvată, Cumpănașu vrea ca vinovaţii să plătească. ”Am hotărât să ies public în ceea ce priveşte acest caz al nepoatei mele dintr-un singur motiv – oamenii trebuie să plătească (…) până când aceşti oameni nu vor plăti nu mă las (…) judecătorul care a dat mandat, procurorul care i-a ţinut la poartă (…) pe poliţişti, poliţişii care au ascultat de procuror, deşi au art. 27 din Constituţie clar, şeful Poliţiei Române, dl Buda, care doarme liniştit, n-are nicio reacţie (…) să se ducă dracului acasă, să-si vadă de pensie (…) că ei au dat adrese greşite (…) e problema STS-ului, nu a mea, a Poliţiei, a Parchetului”, a acuzat şeful CNMR, într-o intervenţie telefonică la Antena3.
Deci e mai mult decât clar că STS-ul, in cap cu sefu’, vor fi … PAAA !!!
STS, go home! In corpore…
Dosare penale vrem la cei responsabili di STS si Parchet. Demisiile șefului STS dle Iohanis când???? Dle procuror general demisiile procurorilor si a șefilor lor când??? Au devenit atât de aroganți si prost pregatiti de nu ne vine sa credem. Faceti o ancheta sa vedeti ce salari au domnilor jurnalisti si sa va vina rau.
Acum il ijura pe Buda , dar uita sa spuna ca Buda l-a tinut in brate pe frate su si sotia in brate! Ambii comisari sefi. El adjunct de inspector sef . Din pacate politizarea , politicul , cumetriile au dus la asa o drama ! Copii, frati, fii si fiice , rude si platitori de spaga au ajuns in functii de decizie, iar intr-o situatie ca aceasta o dau in balarii ! Salarii de excelenta au toti ! Rezultate zero !
D-le luptați cu niște crocodili mari care stăpânesc deja toată România!
a procurorii care spun ca nu sunt independenti, pe care Iohanis ii apara, deci procurorii care manca banii statului pe degeaba, sa fie data afara, Iohanis sa-si dea demisia, aici este vorba de o crima sau doua, nu de bagarea la serviciu,a doua amarate cum a procedat L.DRAGNEA. IOHANIS ii incurajeaza pe procurori sa fie Dumnezei, sa ia decizii cum vor ei, find salarizati din banii statului. Sa-si dea demisia si Iohanis si procuroarea care nu a permis sa se intervina in acest caz de crima, in ceea ce il reprezinta pe criminal , vreau sa fie omorat asa cum a procedat el., asa nu se mai poate, vreau sa se aplice pedeapsa cu moartea numai asa cred, ca se vor linistii pedofilii, am si eu fete , daca eram in locul parintilor fetei il omoram cu mina mea.
Desteapto,ce amestec are Johannis ? el raspunde de elaborarea legilor proaste, el raspunde de prostii de politisti care nu-si fac meseria, el e vinovat de magistrati si de procurori ? Nu vezi ca toate institutiile judiciare , (DNA, ICCJ, Sectia speciala, Procurorul general, toate sunt conduse de persoane puse pe functii de PSD. Pe ce lume traiesti ?
N-as spune problema Sts ci e o problema militara. Ne amintim la Iovan Mapn spargea seminte in loc sa ajute. Nici agentii nu au mare vina ca e scenariu de film la care politia ajunge cand se termina filmu. Adica doar sa ai fler de Colombo sa ajungi sa salvezi fetele. Nu se poate sau sa fii Colombo. Deci ce facea Colombo eu sau domnul Hoarna? Ma duceam pac pac scoteam Carpatii din dotare bateam la portile de scher nimic. Sar gardu se rup pantalonii in cur, nu-i nimica organu rezista. Merg furis intre nuc si butoaie cu pistolu fara pedica cu cartus pa țava. Zic stai da-te prins esti conjurat. Texte is singur cu ingerii ministeru nu suplimenteaza,n-are arginti. Il vad pe tataie trag foc de avertizare in aer. URLU DIN COHONES CUUUULCAT MANILE LA CAP! il leg cu un scoci fedeles la maini sa nu acuze tratament rau la catuse si chem echipa ce asa pizlozofie? Apoi ma duc in sat si beau o bere ?. Apoi ma decoreaza plavanu imi da ordinul cel mai meserias roman si ma pupati in cur!
Remarcați și faptul că pentru realizarea serviciului de urgență 112 a contribuit cu activitatea pe care au desfășurat-o , alături și de Gabriel Oprea și alții, și domnul Alxandru Cumpănașu, ? Opinați că domnul Cumpănașu zice și că nu lucrează așa cum ar trebui serviciul de urgență 112 și STS cu localizarea apelurilor, cum a fost și la speța din Apuseni cu localizarea avionului pilotat de Iovan, ?
CUMPANASU CULEGE CEA SEMANAT. CATE CURURI A PUPAT LA M.A.I DE SUS IN JOS PANA LA SEFUL DE POST. ESTE O NULITATE UMANA ,UN MARE PAPAGALLLLLLLLLLL……………