Membrii Consiliului de Administrație au decis, marți, revocarea mandatului directorului general al Romsilva, Gheorghe Mihăilescu, transmit reprezentanții Regiei Naționale a Pădurilor.
Într-un comunicat remis redacției, se anunță că la vârful Romsilva va fi instalat, de miercuri începând, Codruț Ion Bîlea, care are un mandat de director general provizoriu pe durata a patru luni.
Bîlea este absolvent al Facultății de Silvicultură și Exploatări Forestiere a Universității ”Transilvania” din Brașov și, din 2007, a ocupat funcțiile de consilier al directorului general și director al Departamentului Fond Forestier, în aparatul central al Romsilva.
Între timp, Romsilva anunță că în perioada următoare va fi demarat procesul de selecție a noului director general al Regiei Naționale a Pădurilor.