AcasăNewsReteaua de evazionisti a lui Dragos Nedelcu

Reteaua de evazionisti a lui Dragos Nedelcu

Dosarul in care Dragos Nedelcu, fost membru in CA al Realitatea Media, este acuzat de evaziune fiscala si spalare de bani se transforma intr-o mega-ancheta care scoate la iveala o adevarata retea penala in care sunt implicati parlamentari si importanti oameni de afaceri.

Dragos Nedelcu (foto) si Dan Besciu sunt acuzati de un prejudiciu de cel putin 34 de milioane de lei

Procurorii DIICOT au extins cercetarile in dosarul in care sunt cercetati Dragos Nedelcu, administrator al firmelor Nuts Consulting SRL si Pathwaz Advisors SRL, fost membru in CA al Realitatea Media, Bogdan Mitu, administratorul firmei Tape Computer, si senatorii Gabriel Mutu si Ernest Caloianu. Extinderea cercetarilor s-a facut pentru infractiunile de delapidare, spalare de bani, evaziune fiscala si aderare la grup infractional organizat, fiind vizate alte opt persoane, printre care Dan Besciu, de la Euroconstruct Trading, si Sandu Staicu, administratorul Activ Invest Construct.

Abonati la fondurile publice

Dan Besciu

Potrivit DIICOT, in perioada 2011-2014, Dragos Nedelcu, administrator de fapt al SC Nuts Consulting SRL, SC Pathway Adivisors SRL, SC C&D Best Design Concept SRL, si Marin Baicu, administrator de fapt al SC Baicons Impex SRL, SC LGB Transark SRL si SC Vio Top SRL, Dan Besciu, asociat si administrator la SC Euroconstruct 98 Trading SRL si fost patron la Golden Blitz, Peter Praher si Josep Horneger, administratori la SC Swietelsky Baugesellschaft Mbh Linz Sucursala Bucuresti si, respectiv, SC Swietelsky Constructii Feroviare SRL, au initiat si constituit un grup infractional organizat ce a avut drept scop, obtinerea prin mijloace frauduloase a unor mari sume de bani, provenite din fonduri publice angajate de companii aflate in portofoliul Ministerului Transporturilor (Compania Nationala de Cai Ferate si CNADNR), pentru organizarea si derularea unor achizitii publice de lucrari de infrastructura feroviara si rutiera.

Patronii Straco Group, in reteaua penala

De asemenea, anchetatorii au stabilit ca, in perioada 2011-2013, Alexandru Horpos, Traian Horpos si Vlad Ionel Vamesu, asociati si administratori ai SC Straco Group SRL, au dispus inregistrarea in contabilitatea societatii a unor facturi fiscale emise de SC Activ Invest Construct, administrata de Sandu Stancu, ce atestau operatiuni nereale, aferente executarii lucrarilor proiectului Apa Canal Ilfov, cu scopul de a deduce in mod nelegal TVA aferent si de a reduce cuantumul impozitului pe profit si dividende, datorate bugetului de stat. In dosar mai sunt urmariti penal, pentru fapte de evaziune fiscala si spalare de bani, senatorul Gabriel Mutu (PSD) si deputatul Mario Ernest Caloianu (UNPR).

author avatar
Nicole Ionescu
3.100 afisari
Zenville

Ultimele știri

proger