AcasăNewsRestricțiile în starea de alertă, mai dure decât în starea de urgență

Restricțiile în starea de alertă, mai dure decât în starea de urgență

Guvernul Orban are dezlegare să închidă România

Cu sau fără amendamentele adoptate de parlamentari, proiectul de lege al Guvernului privind starea de alertă Covid introduce restricții mult mai drastice față de cele din starea de urgență. Astfel, Guvernul are mână liberă în a limita și a interzice circulația persoanelor și a vehiculelor, atât în interiorul localităților, cât și în afara acestora.

Dacă Parlamentul va vota proiectul Guvernului care instituie reguli extrem de dure în perioada stării de alertă, chiar și cu amendamentele propuse, economia României nu va mai avea nicio șansă de a-și reveni vreodată. După ce românii au răsuflat ușurați că scapă de restricțiile impuse de Guvern, starea de alertă care va veni nu numai că nu relaxează nimic, dar va introduce interdicții care nu existau în starea de urgență. ”Restricțiile din starea de alertă sunt chiar mai rele decât cele din starea de urgență. În primul rând, eu nu cred că vor fi acceptate amendamentele celor de la PSD, acestea vor fi respinse in corpore de către PNL, care se pare că au majoritate la Camera Deputaților. Starea de alertă, în mod normal, este ceva care ar trebui să aibă o intensitate mult mai reducă decât starea de urgență, și nu o intensitate egală sau chiar mai mare. În starea de urgență, de exemplu, nu era obligatorie purtarea măștilor, iar în starea de alertă este obligatorie. Și, pentru că s-a făcut reclamă acestui proiect de lege, în unele instituții publice și în unele firme și magazine deja s-au impus purtarea măștilor și scanarea termică a persoanelor. De deschis nu se deschide nimic și nu se schimbă nimic în starea de alertă. Chiar autoritățile medicale spun că suntem pe un platou în ce privește numărul cazurilor de Covid și nu sunt acele mii de decese pe care le anunța domnul Rafila prin luna aprilie. Spitalele nu sunt atât de aglomerate, dimpotrivă, stau goale spitale întregi, iar oamenii nu se pot trata”, ne-a declarat avocatul Gheorghe Piperea. Deputații recunosc și ei că starea de alertă limitează și mai mult drepturile românilor. ”Se dă legea ca să se poată limita anumite drepturi. Că sunt mai multe drepturi limitate ca în starea de urgență, este partea a doua. Pentru că în starea de urgență dreptul la muncă nu era limitat, de exemplu. Am văzut că sunt mai multe limitări și m-am minunat și eu. Vom depune și noi amendamente și să vedem ce iese până la urmă. Legea asta va sta la baza unor hotărâri de guvern sau ordine de ministru care vor detalia perioada, suprafața, distanța. Cel puțin, am reușit să limităm perioada stării de alertă, care nu poate fi mai mare de o lună”, a afirmat deputatul Adrian Solomon.

Carantină pe zone geografice

Potrivit proiectului de lege al Guvernului privind starea de alertă, Executivul poate lua măsuri pentru restrângerea sau interzicerea circulației persoanelor și vehiculelor în locurile și, după caz, în intervalele orare stabilite. Totodată, Guvernul poate decide interzicerea ieșirii din zone și, după caz, în intervalele orare stabilite sau instituirea carantinei asupra unor clădiri, localități sau zone geografice, și poate restrânge sau interzice efectuarea de către operatori a transporturilor rutiere, feroviare, maritime, fluviale, aeriene sau cu metroul pe rutele și, după caz, în intervalele orare stabilite. Pe perioada stării de alertă, Guvernul poate, de asemenea, să limiteze sau să suspende pe durată determinată activitatea unor instituții sau operatori economici și să decidă participarea cetățenilor și a operatorilor economici la unele activități în folosul comunităților locale. Pentru încălcarea interdicțiilor, cetățenii pot fi amendați cu amenzi de maximum 2.500 de lei, potrivit unui amendament adoptat de deputații din Comisia Juridică.

author avatar
Claudia Marcu Jurnalist
Este jurnalistă din anul 1994, absolventă a Facultății de Filosofie și Jurnalism, și a profesat la ziarele Monitorul de București, Gardianul, Cotidianul, Gândul, Ring etc., iar din 2019 până în prezent, la ziarul Național.
3.308 afisari

4 COMENTARII

  1. Domnul Solomon e vorba de spatii inchise. Dar eu recomand purtarea si pe strada. Cu o exceptie. Dupa ploaie sau daca se spala strazi ca la Moscova zilnic dar doar dupa ora 16.Am eu un calcul pe care nu am chef sa-l expun.

  2. O dam in exces de zel ? Sa aratem ce ? Oricum, de abia acum e nasol, ca nimeni nu mai tine cont de nimic, si o sa fie o infectare in masa, garantat !
    PNL -ul isi asuma ?

      • Garantat , eu le scot dupa hartia primita in plic , ce ma doare pe mine la basca ca mor romanii cand eu molfai banane zbarlite in zooparkul din Transnistria ? Sunt platit si am primit instructiuni de la Raion sa minimalizez covidul si sa-i determin pe romani sa nu respecte masurile autoritatilor , daca se prelungeste pandemia ramane PSD cu majoritate in Parlament si nu se mai pot tine alegerile , interesul este sa se imbolnaveasca cat mai multi romani de coronavirus . Intelegeti smecheria ?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger