Reporterii, doamnelor si domnilor. Reporterii duc Romania mai departe. Ei sunt viitorul. In geanta fiecarui reporter se afla dorinta neexprimata de a fi prezentatorul. Cel care sta pe scaun si care-ti da putin legatura.
Il admir zilnic. Reporterul roman e cel care pune intrebarea clar. Nu-i arde de joaca. Striga spre infractori: “Ati furat banii?”. Se adreseaza criminalilor bagati in dube, fara discutii: ”De ce ai omorat-o?”. Reporterul roman e transant. Si pe fuga. Ti-ar da prin cap sa fii reporter, sa te duci la oamenii de pe un patinoar sa-i intrebi daca le place patinatul? Si fiind 1 Decembrie, aflandu-te pe un patinoar, a doua intrebare sa fie: „Ati ales sa petreceti 1 Decembrie la patinoar?”. Adica reporterul roman gestioneaza si un tip de perspecacitate rara. Se prinde repede care-i treaba. Nu-mi iese din minte una care invartea fara ezitare un microfon de la Antena. Il urmarea prin oras chiar pe Florin Salam. Perspectiva acelui dialog parca-I dadea aripi. Crezul ca telespectatorul trebuie informat. Acestea o faceau aproape isterica in demers. Reporterul gonind dupa Bianca Dragusanu. Transmitand euforic din usa restaurantului unde s-a proptit duduia. Reporterul roman face treaba sa mearga. Succesul duduitelor de 100 de euro pe emisiune se cuantifica in numarul de microfoane care o acopera la un moment dat. Fiecare sustinut cu seriozitate de o alta duduita. Reportera la fata locului, aspirand sa treaca printr-o minune, de partea cealalta a microfonului. Reporterii sportivi. O minune sunt. Reporterul gandeste titlul. “Keseru vrea sa le mai dea un gol danezilor”. Apoi pune intrebarea: ”Claudiu, vrei sa marchezi iar?”. Reporterul de pe politic. Alta legitimitate. Aflat in treaba serioasa. Gata sa puna politicianul advers la colt dintr-o intrebare. Dar plin de curtoazie cu ala de-l finanteaza cumva. Covarsitoare meserie. Lasati, ca va fi bine!
