AcasăNewsRemus Truica: "Niciodata nu mi-am lovit sotia!"

Remus Truica: „Niciodata nu mi-am lovit sotia!”

Remus Truica

„Niciodata nu mi-am lovit sotia”, a precizat Remus Truica, prin intermediul unui comunicat de presa, miercuri, zi in care a fost stabilit un nou termen de judecata in dosarul privind custodia celor doua gemene ale familiei Truica. Judecatorii de la Buftea au amanat, insa, procesul pentru 30 noiembrie.

Remus Truica

In replica la acuzatiile sotiei sale, Irina, care sustine ca a fost lovita de Remus Truica, duminica, la resedinta din Snagov, omul de afaceri a trimis un comunicat prin care neaga categoric acest lucru. „Declar public ca toate aceste acuzatii sunt vadit nefondate, iar probele pe care le voi administra vor confirma acest lucru. Niciodata nu mi-am lovit sotia, nici in cursul zilei de duminica, 30 octombrie 2011, si nici cu vreun alt prilej. Sotia mea, Ioana-Irina Truica, a recurs la aceasta inscenare pentru a induce in eroare opinia publica in general si instantele de judecata in special intrucat joi, 3 noiembrie 2011 pe rolul Tribunalului Bucuresti se afla trei procese deosebit de importante, solutiile care se vor pronunta privindu-le in mod direct pe fetitele noastre. De asemenea, sotia mea urmareste prin toate mijloacele sa ma determine sa renunt la demersurile pentru obtinerea custodiei fiicelor mele, sa renunt sa lupt pentru dreptul fiicelor mele de a creste in Romania”, precizeaza Remus Truica.

 

Totodata, miliardarul Truica spune ca, desi detine probe incriminatorii la adresa sotiei sale, nu le va face publice pentru ca tine cont de faptul ca e vorba de sotia si mama celor doua fete ale sale. „Spre deosebire de sotia mea, care a declansat de mai multe luni de zile la adresa mea o campanie de presa fara precedent, denigratoare si calomnioasa, desi detin probe care o incrimineaza si ii demonstreaza vinovatia in ceea ce priveste destramarea familiei noastre, am ales sa nu recurg la difuzarea lor in presa tocmai pentru ca este vorba de sotia mea si de mama fetitelor mele. Asa cum am mai mentionat si cu alt prilej, ma delimitez in mod categoric de o asemenea modalitate de actiune”, se mai arata in comunicatul trimis presei de Remus Truica.

261 afisari

3 COMENTARII

  1. De ce nu se plange aceasta „doamna” de viata grea care o duce in Caraibe alaturi de al ei gigolo?

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger