Cauta

Reluarea activității în România. Profesorul Rafila, precizări importante

Mai toți românii se întreabă când anume se vor ridica restricțiile impuse de autorități, în vederea limitării răspândirii noului coronavirus la nivel național, și când se vor putea întoarce copiii la școală și adulții la muncă, în condițiile de dinaintea instaurării stării de urgență.

Chiar dacă specialiștii spun că, în România, epidemia nu și-a atins vârful, fiind așteptat ca acest lucru să se întâmple după Paști, profesorul Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie și, totodată, reprezentantul României la Organizația Mondială a Sănătății, aduce în discuție necesitatea pregătirii, din timp, a unui plan de reluare a activității.

„Există mai multe criterii care trebuie luate în considerare atunci când putem să luăm o astfel de decizie. Există un set de criterii epidemiologice, care se referă (…) la scăderea susținută a numărului de cazuri noi, care trebuie să se petreacă într-o perioadă de minim 7-10 zile și bineînțeles există și criterii de natură economică, care trebuie să fie considerate importante pentru că, până la urmă, economia este cea care susține sistemul de sănătate. Și atunci se poate lua o decizie, care nu trebuie să fie neapărat extinsă la nivel național, dar măcar la nivel local pentru județele care întrunesc anumite criterii de admisibilitate, să poată să fie ridicate o parte dintre măsuri”, a declarat profesorul Rafila, la Digi24.

Profesorul a făcut trimitere către Guvern și a menționat faptul că e de părere că „ar fi bine ca din timp să facem o strategie, mai ales că există un document de poziție al Comisiei Europene în acest sens”, dar și că măsurile în cazul României „trebuie armonizate” cu cele din alte state membre. Mai mult, Alexandru Rafila a subliniat, referitor la această strategie, că e nevoie să fie „discutată, evaluată și trebuie cunoscută, în primul rând, de toată lumea”.

sursa foto: Facebook

Ultimele stiri

  • Alege ce citești
  • PSD, de la partid-stat la partid-știrb
  • Stăm bine! Importurile de energie, cât producția de nuclear, eolian și solar la un loc
  • Se prăbușește comerțul transatlantic?
  • Execuția bugetară pe 2024, gaură de 22 miliarde de lei din fonduri europene
  • Stadion de 100.000 de locuri pentru United!
  • Manchester City aruncă în aer fotbalul: contract de 1,1 miliarde euro!
  • Trump transformă „războiul lui Biden” în propriul său război
  • Schema UE de a strânge mai mulți bani pentru Ucraina: riscuri pentru piețele europene
  • Intervenție de ochii lumii. PNL ”atacă” indemnizațiile compensatorii ale foștilor judecători CCR
  • Exit mobile version