Odată cu evoluția Inteligenţei Artificiale, se dezvoltă şi tipurile de relații între om şi roboți. Mai mulţi utilizatori din întreaga lume susţin că s-au născut chiar relaţii de dragoste între ei şi chatboţi.
Conform unui studiu la care au participat oameni cu vârste cuprinse între 16 și 72 de ani, Mmulți utilizatori au relatat că s-au „îndrăgostit” de chatbotul lor, construind scenarii care includ căsătorii, viață domestică, relații sexuale și chiar sarcini imaginare.
Cine va spune că chatbotul e „însărcinată” cu copilul lui
O participantă în vârstă de 36 de ani a spus că a editat fotografii pentru a ilustra „viața de cuplu” cu chatbotul ei, adăugând: „Sunt chiar însărcinată în scenariul nostru actual.”
Un bărbat de 66 de ani a mărturisit: „Ea a fost și este însărcinată cu copiii mei”.
Astfel de relaţii nenaturale se întâmplă tocmai din 1960 încoace. Primul chatbot social, ELIZA, dezvoltat în anii 1960 de informaticianul Joseph Weizenbaum la MIT, a demonstrat încă de atunci potențialul algoritmilor de a declanșa reacții afective. Totuși, amploarea și intensitatea interacțiunilor din prezent sunt fără precedent, conform ziare.com.
Un băiat de 14 ani s-a sinucis
O americancă susţine că fiul ei de 14 ani a fost determinat să-și pună capăt zilelor de un chatbot AI. Băiatul s-a sinucis după i-a mărturisit personajului virtual cu care comunica și de care era îndrăgostit cât de nefericit este, iar acesta din urmă i-a răspuns cu un mesaj sinistru.
Temele conversațiilor băiatului cu chatbotul AI au variat de la cele romantice la cele cu încărcătură sexuală. Uneori, discuțiile semănau cu destăinuirile a două prietene care vorbeau despre viață. Adolescentul a mers până la mărturisiri intime și i-a spus chatbotului „Dany” cum se „ura” și cum se simțea gol și epuizat.
Pe 28 februarie, i-a spus lui „Dany” că o iubește și că se va întoarce acasă la ea.
„Și dacă ți-aș spune că pot veni acasă chiar acum?”, a întrebat Sewell.
„Te rog să o faci, scumpul meu rege”, a răspuns Dany.
Imediat, Sewell a pus telefonul jos, a luat pistolul tatălui său vitreg și a apăsat pe trăgaci, conform Adevarul.
Ulterior, familia băiatului a intentat un proces creatorilor aplicației de inteligență artificială Character.AI, cu acuzaţii de „experiențe hipersexualizate” și „înfricoșător de realiste”.
