
Patriarhia Română a cerut tuturor bisericilor și manăstirilor să afișeze la intrarea lăcașelor de cult recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus. Trebuie și să asigure un spațiu unde credincioșii își pot igieniza mâinile.
Pentru a avita aglomerarea credincioșilor în spațiul de cult, Patriarhia Română le-a recomandat preoților să folosească difuzoarele exterioare, să oficieze slujbele în aer liber, lângă lacașurile de cult sau, acolo unde există, în altarele de vară. Bisericile vor rămâne deschise pe tot parcursul săptămânii. Astfel, credincioșii se pot ruga oricând și va putea fi evitată aglomerația din zilele slujbelor mari, sâmbăta și duminică. Patriarhul Daniel a recomandat ajutorarea "mai întâi prin rugăciune şi apoi prin trimiterea unui ajutor material şi încurajarea spirituală a celor care se află în izolare sau în carantină". "Nu trebuie ca această izolare şi această carantină să fie considerată o însingurare, ci un prilej de a spori comuniunea, iubirea noastră smerită faţă de Dumnezeu şi iubirea noastră milostivă faţă de semeni. Prin urmare, trebuie să ne rugăm şi să lucrăm nu numai pentru sănătatea sufletelor şi a trupurilor noastre, ci şi pentru sănătatea semenilor noştri”.
Patriarhia Română a cerut tuturor bisericilor și manăstirilor să afișeze la intrarea lăcașelor de cult recomandările Ministerului Sănătății pentru prevenirea îmbolnăvirii cu noul Coronavirus. Trebuie și să asigure un spațiu unde credincioșii își pot igieniza mâinile.

Pentru a avita aglomerarea credincioșilor în spațiul de cult, Patriarhia Română le-a recomandat preoților să folosească difuzoarele exterioare, să oficieze slujbele în aer liber, lângă lacașurile de cult sau, acolo unde există, în altarele de vară. Bisericile vor rămâne deschise pe tot parcursul săptămânii. Astfel, credincioșii se pot ruga oricând și va putea fi evitată aglomerația din zilele slujbelor mari, sâmbăta și duminică. Patriarhul Daniel a recomandat ajutorarea „mai întâi prin rugăciune şi apoi prin trimiterea unui ajutor material şi încurajarea spirituală a celor care se află în izolare sau în carantină”. „Nu trebuie ca această izolare şi această carantină să fie considerată o însingurare, ci un prilej de a spori comuniunea, iubirea noastră smerită faţă de Dumnezeu şi iubirea noastră milostivă faţă de semeni. Prin urmare, trebuie să ne rugăm şi să lucrăm nu numai pentru sănătatea sufletelor şi a trupurilor noastre, ci şi pentru sănătatea semenilor noştri”.
Similare