AcasăNewsRegina-Mamă Elena, din nou acasă, după 71 de ani

Regina-Mamă Elena, din nou acasă, după 71 de ani

Un avion militar a adus în ţară, în urmă cu scurtă vreme, rămăşiţele pământeşti ale Reginei Elena, care vor fi reînhumate la Curtea de Argeş, alături de Familia Regală.

După 71 de ani de la plecarea în exil, Regina-Mamă Elena, Mama Regelui Mihai I, a revenit acasă, în România. A fost aşteptată de Principesa Margareta şi de surorile Custodelui Coroanei, Principesa Sofia şi Maria, precum şi de Principele Radu.

Un moment emoţionant şi care se va regăsi în cărţile de istorie. Sicriul Reginei-Mamă, învelit în steagul regal, a fost coborât din aeronavă şi aşezat pe un catafalc, urmând a fi oficializată o ceremonie religioasă chiar la Aeroportul Otopeni. La eveniment sunt prezenţi, de asemenea, premierul desemnat Ludovic Orban, prim-ministrul interimar, Viorica Dăncilă, precum şi alte oficialităţi şi reprezentanţi al clerului.

De la Otopeni, sicriul va fi dus la Palatul Elisabeta, iar sâmbătă va avea loc ceremonialul reînhumării la Curtea de Argeş.

Mama Regelui Mihai I a sfârşit în Elveţia, în urmă cu 37 de ani.

sursa foto: Facebook-Familia Regală

author avatar
Cristina Stefan
698 afisari

1 COMENTARIU

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger