Mi-am permis sa cred ca natiunea romana inghite multe din ce-i da Occidentul, nu insa si scarbosenia neomarxista despre drepturile minoritatilor sexuale. Stop, zic, pana aici, bravul popor ardelean va pune mana pe stampila si-n veci nu o sa permita distrugerea valorilor pentru care si-au dat viata inaintasii sai! De unde, nici macar ei, ca sa nu pomenesc de moldoveni ori olteni, n-au sarit sa apere familia traditionala, au fost preferate mall-ul si carciuma din sat (tot una si pentru o categorie, si pentru cealalta), gratarul la padure, vizita la nasi, leneveala de-acasa, ma, orice doar ca sa-l oftice pe Dragnea, si-au jurat romanii.
Dar nu numai ei au tratat cu nepasare referendumul, si printre „organizatori” a fost lehamite, dupa cum personal aveam sa descopar duminica, pe la pranz, cand mi-am pus in gand sa-mi exercit dreptul democratic de a opta.
Scoala Gimnaziala „Grigore Tocilescu”, zisa si „aia dintre stradute, dupa Kaufland”. Orele 13.00, nici trecute fix, dar pe-acolo pe undeva. Forfota ca la finala mondiala de curling. Un pustan nu trecut de anul II (clar, la FF!) la vreo facultate particulara, saliva privind ecranul mobilului, era in extaz ca reusise sa treaca la urmatorul nivel la „minecraft”. L-am rugat politicos, prinzandu-mi mana in coafura lui, sa se mute doua trepte mai sus, ca blocheaza singura cale de acces in scoala, si tare mi-e ca ma pagubeste de vreo pereche de palme in sfanta zi de Duminica. Aveam sa aflu la iesire ca domnisorul era observator din partea USR si cauta cu timiditate sa se bage-n seama cu colega penelizda, o blonda ce dupa forme si importanta pe care si-o da se pregatea de dizertatie.
In fine, intru in hol, dau nas in nas cu un politist, dar contactul vizual nu este reciproc, orisicat m-am holbat eu la el. La fel ca imberbul userist, si omul legii belea ochii la un smartphone, tot glisa cu degetul pe ecran, fara sa-i pese de cine intra, cu ce intra asupra sa, unde se duce si alte treburi politienesti, gandesc eu. Ignorat de cei ce ar fi trebuit sa ma indrume cu o minima informatie, fara sa gasesc pe vreo usa tabel cu numele strazii mele, calc in prima sala deschisa, de unde se auzea harmalaie.
Dar, ce zic eu harmalaie? Acolo era un adevarat festin culinar. Din prima, salata de vinete (erau coapte la gratar pe lemne, nu in cuptor) m-a invaluit ademenitor, in timp ce o doamna dadea din mana-n mana farfuria de plastic cu trei, sapte rosii taiate. Sare avem?, intreaba un mucalit. Nu mi-am dat seama daca aveau, dar muzica nu lipsea. Nicu Paleru si inconfundabilele sale melodii de pahar m-au facut sa cer un scaun. Daca-i chermeza, eu aici raman, le-am zis! N-am fost bagat in seama, ba dupa insistentele mele – „strada X aici voteaza?” – am fost poftit sa migrez in regim de viteza spre iesirea din sala, „vezi dincolo, in partea cealalta, capat de tot”.
Dincolo, ceva mai liniste, presedintele „sectiei” m-a plimbat pe la doua birouri, doar-doar mi s-o face lehamite si plec. Deranjam cu prezenta, mi-era clar ca alte planuri aveau domnii, fara cetateni nepoftiti.