Mulți bancheri centrali susțin că cel mai bun mod de a proteja economia este de a limita creșterea prețurilor.
Dar se referă de fapt la perspectivele pe termen mediu și lung. Insistența lor de a majora ratele dobânzilor în pas de defilare și de a ține prelegeri despre vremurile rele din anii 1970 – când costurile de împrumut au fost relaxate prea devreme și inflația ridicată a prins rădăcini – înseamnă că o creștere vertiginoasă este acum o preocupare secundară, în cel mai bun caz.
Autoritățile nu spun că o prăbușire iminentă este un preț corect de plătit, notează Washington Post. Poate că nu trebuie să o facă. Unele ingrediente importante sunt totuși prezente. Săptămâna trecută a fost grea pentru optimiști: creșterea exporturilor chinezești a încetinit dramatic în august, iar importurile s-au redus.
Slăbirea situației globale afectează locul care a oferit atât de des o imagine bună a creșterii economiilor. Dincolo de China, puterile asiatice au de suferit. Sondajele managerilor de achiziții din Taiwan, Japonia și Coreea de Sud au arătat o contracție în industria prelucrătoare.
Schimbarea în direcția combaterii inflației în zona euro a fost atât de rapidă încât a fost ușor să nu se observe reducerile profunde ale previziunilor de creștere economică prezentate joi de Banca Centrală Europeană.
Produsul intern brut va urca probabil cu 0,9% în 2023, a declarat BCE, o proiecție chiar mai optimistă decât majoritatea prognozelor. Bloomberg vede un avans de doar 0,4%. Criza energetică din regiune înseamnă că o contracție economică înainte de sfârșitul anului viitor să fie un pariu corect.
Nimic din toate acestea nu împiedică BCE să ia în considerare o altă majorare uriașă a ratei dobânzii, care să urmeze mișcării de 75 de puncte de bază de joi. „Inflația rămâne mult prea ridicată”, a declarat Christine Lagarde. Poate are dreptate, dar asta nu încălzește pe nimeni.
Similar, președintele Rezervei Federale a SUA, Jerome Powell, a rămas la linia sa dură în aceeași zi, vorbind despre necesitatea de a acționa „sincer, cu fermitate”. A fost puțin inovator, dar a susținut așteptările unei a treia creșteri consecutive de 75 de puncte de bază săptămâna viitoare. Așa arată redresarea pe ambele maluri ale Atlanticului. Ce va urma, nimeni nu are curajul să estimeze.
Economia Chinei a ieșit din căderea liberă din 2020 mai devreme decât rivalii săi – și a avut un an robust. Acest stimulent și-a urmat cursul, iar factorii de decizie din întreaga lume ar trebui să fie mai îngrijorați.
Dorința aproape uniformă de a înăspri politica monetară „înainte” este probabil să accelereze o încetinire care pare să fie pur și simplu ignorată ca fiind prețul de a face afaceri.
