Bogdan Stamatoiu, redactor-șef adjunct la GSP.ro, a fost implicat miercuri, 6 decembrie, într-un grav accident auto ce a avut loc în județul Ilfov. Jurnalistul se află internat în spital, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp de înaltă tensiune.
Condițiile în care s-a produs acest accident nu sunt deocamdată lămurite, speculându-se faptul că ar fi putut fi vorba despre o tentativă de sinucidere, mai ales că n-ar exista urme de frânare.
Potrivit surselor Antena 3, redactorul-șef adjunct de la Gazeta Sporturilor, Bogdan Stamatoiu, ar fi încercat să-şi pună capăt zilelor, după ce a intrat cu mașina într-un stâlp.
Polițiștii rutieri din Pantelimon fac cercetări în acest caz, pentru a se stabili exact cum anume s-a produs accidentul.
Din câte se pare, acul vitezometrului autoturismului s-a oprit la peste 100 de kilometri pe oră. Și nu există indicii potrivit cărora ar exista urme de frânare, ceea ce pare să contureze ipoteza conform căreia jurnalistul n-ar fi încercat să încetinească mașina, care a ajuns să se izbească de stâlp.
Șoferul era singur în autoturism în momentul producerii impactului.
GSP: „Asistăm la răspândirea unor informații false, neverificate”
Redacția „Gazetei Sporturilor” a reacționat după ce redactorul-şef adjunct al publicației, Bogdan Stamatoiu, a fost implicat într-un grav accident în Ilfov. Deși s-a speculat că ar fi fost vorba de o tentativă de sinucidere, colegii par să nu creadă într-un astfel de scenariu.
„Colegul nostru Bogdan Stamatoiu, redactor-șef adjunct la GSP.ro, a fost implicat astăzi (miercuri, 6 decembrie -n.red) într-un grav accident auto.
În prezent, Bogdan se află internat și primește îngrijiri medicale. Toate gândurile noastre se îndreaptă spre Bogdan și familia lui, toți suntem în șoc. Menținem legătura cu familia, le respectăm intimitatea și le oferim tot sprijinul pe care îl doresc.
Din nefericire, asistăm la răspândirea unor informații false, neverificate, în privința acestui eveniment tragic. Unele articole merg până la a spune că Bogdan a fost concediat astăzi de companie, ceea ce este complet neadevărat.
Rugăm publicul și colegii din alte redacții să respecte dreptul la intimitate pe care îl are familia lui Bogdan și să se roage împreună cu noi pentru însănătoșirea lui”, sună mesajul semnat de redacția GSP și postat pe site-ul publicației.
Ce a anunțat Poliția
Polițiștii au anunțat, într-un comunicat, că oamenii legii din Pantelimon au fost sesizați, miercuri, că, pe DJ 301, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune. În urma accidentului, șoferul – un bărbat, în vârstă de 55 de ani – a fost transportat la spital, de către un echipaj medical sosit la fața locului.
„La data de 6 decembrie a.c. în jurul orei 13:20, polițiștii orașului Pantelimon au fost sesizați cu privire la faptul că, pe DJ 301 din satul Tânganu, un autoturism a intrat într-un stâlp de înaltă tensiune.
La fața locului s-au deplasat polițiștii rutieri din Pantelimon, iar din primele verificări au constatat faptul că, un autoturism, în timp ce se deplasa pe DJ 301 din direcția județului Călărași spre comuna Cernica, în zona km 9, ar fi părăsit partea carosabilă și ar fi intrat în coliziune cu un stâlp de înaltă tensiune, aflat pe partea dreaptă a drumului pe care circula.
În urma impactului, a rezultat rănirea conducătorul auto, respectiv un bărbat, în vârstă de 55 de ani, care a fost transportat la spital, de către echipajul medical sosit la fața locului, pentru acordarea îngrijirilor de specialitate.
Polițiștii rutieri din Pantelimon efectuează cercetări în cadrul unui dosar penal, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, se menționează în comunicatul poliției.