AcasăNewsRecord de participare la pelerinajul de la Iași. Câte persoane au trecut...

Record de participare la pelerinajul de la Iași. Câte persoane au trecut deja pe la racla cu moaştele Sfintei Parascheva

pelerinaj

Pelerinajul de la Iași de Sânta Parascheva înregistrează un record de participare. Peste 230.000 de persoane au trecut până sâmbătă dimineață prin fața raclei cu moaște.

Peste 10.000 de pelerini au fost în coadă încontinuu pe culoarul amenajat pe străzile din apropierea Catedralei Mitropolitane din Iași, toată noaptea de vineri, iar până sâmbătă seara se așteaptă ca numărul credincioșilor care să se fi rugat la racla sfântă să ajungă la 300.000, așa cum autoritățile au anunțat încă de la începutul pelerinajului de la Iași.

Peste 230.000 de persoane au trecut pe la racla cu moaște

Pelerinajul se va încheia duminică, iar racla cu sfintele moaşte ale Cuvioasei Parascheva urmând să fie reintrodusă în interiorul catedralei.

În anul 2019, înainte de pandemie, s-a înregistrat cel mai mare număr de oameni care au mers la Iași pentru pelerinaj, de aproape 200.000, transmitea la acea vreme PRO TV.

15.000 de credincioși la slujbă

Peste 15.000 de oameni au asistat, vineri, la Sfânta Liturghie de la Catedrala Mitropolitană, în cadrul căreia Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, IPS Teofan, a oferit distincţia „Crucea Sfântului Iosif cel Milostiv” mai multor persoane implicate în ajutorarea refugiaţilor din Ucraina.

În finalul slujbei, la care au participat zeci de preoţi, Înaltpreasfinţitul Părinte Teofan, Mitropolitul Moldovei şi Bucovinei, le-a spus credincioşilor că arma cea mai importantă este rugăciunea. Înaltul prelat i-a îndemnat pe cei prezenţi să se roage seara şi pentru cei afectaţi de războiul din Ucraina.

După slujbă, Primăria a împărţit 85.000 de sarmale pelerinilor veniţi la Iaşi din toate colţurile ţării.

author avatar
Andreea Vlad
269 afisari

9 COMENTARII

  1. Rezerva de prostie in Romania e din ce in ce mai mare
    Cum sa ai smartphone conectat la internet cu care sa faci live pe Facebook in timp ce pupi racla cu oase si freci chilotii si maieul de ea ?
    Pelerinajul era apanajul celor batrani cu putina scoala si minte ,dar vad a vine tare din urma si generatia tanara mai scolita si digitalizata
    Asa ceva !

      • Religia indobitoceste individul de secole. Crimele facute de religie in istorie nu le intrece niciun razboi.Religia a fost si este frana progresului acestei omeniri.
        Propaganda religioasa e mai odioasa decat bolsevismul. |Propagandistii religiosi sunt parazitii societatii. A cersi bani fara rusine de la oameni, indiferent ca sunt saraci sau bogati e porunca lui Dumnezeu? Sa te inghesui ca disperatul ca sa pupi oase de mortaciuni si icoane pline de microbi e mintea unor oameni din neolitic, comuna primitiva. Aceste sindrofii religioase oglindesc gradul de indobitocire al creierului unui individ.E trist si adevarat.

        • Doar fanaticul religios. Fără religie stimabile ne despaduchiam ca maimutele in ape termale ca in Japonia, ca-ci traiam o iarna vesnica.
          Iisus e diferenta care a separat animalismul de om. Si Marx gandea ca tine si a distrus 100.000.000 de suflete prin gandire.
          Ai fost vreodata in locuri pline de minuni ceresti sa vezi oameni care s-au ridicat din scaune sau au abandonat definitiv carje si merg pe piciiarele lor? Nu.
          Pentru ca mintea neomarxista se rezuma ca Toma doar pe ce atinge.
          https://3minutosdearte.com/wp-content/uploads/2021/04/Caravaggio-La-incredulidad-de-Santo-Tomas-1602-e1618922299962.jpg

          • esti bolnav nene si stai rau cu gramatica. Nu te-a invatat Isus sa-l faci pe „ca-ci” corect? Nu te mai pune la ziar, ramai la biblie ca ti se potriveste. Pe Marx l-au intrecut habotnicii tai la suflete distruse, miliarde. Pune mana pe istorie si vezi macelurile facute de religia voastra. Cu crucea in mana si biblia au macelarit spaniolii popoarele Americii. Daca citesti numai biblia n-o sa afli niciodata crimele facute de inchizitie si cruciade.

  2. Religia va spune cat de fu tuti sunteti si cum trebuie sa va purtati. Aveti grija ca alfel va muta lgbt plus alte bizarerii.

  3. & Unii politicieni ar putea fi invidioși pe succesul la alegători al Sfintei Paraschava, chiar și partidele politice, ?

  4. Mintiti! Pânā Vineri dimineatā estimārile erau la 300 de Mii. Si numai 15 mii la Sfânta Liturghie?! Iar haliti cakat.

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger