Cauta

Realitatea TV, un regal de prostie in direct

Celebra flegma de cuvinte „La Londra, la Londra, romanii s-au baricadat in Ambasada din Paris”, scuipata de Rares Bogdan pe milioane de ecrane acum doua saptamani, e deja istorie.

Rares Bogdan un corabier de uscat pentru care Italia sau Franta sunt tot un drac Sursa foto citynewsro

Scapat din legaturile care-l tineau de pat, domolindu-i agitatia profesionala, Rares Bogdan a descoperit irigatorul nesupravegheat si a dat buzna cu el in salonul in care poporul mic si vesel se juca de-a alegerile prezidentiale. A trecut imediat la clisme direct pe mintea neamului. Atmosfera rupta din filme. Pe ecran rulau imagini de buluceala, cu tipete in fundal. Lumea se calca in picioare pentru a intra la vot. „Imagini de la Ambasada Romaniei din Torino”, striga revoltat stapanul irigatorului. „S-au aruncat gaze lacrimogene”, mai spune unul pe nume Croitoru Si-Mai-Nu-Stiu-Cum, de la fata locului. „Cine a aruncat?”, intreaba Rares Bogdan. „Ambasadorul!”, raspunde nervos interlocutorul, desi se stia deja ca era interventia politiei italiene. Sigur ca ambasadorul, Bogdane, a iesit in curte la Roma, caci acolo este ambasada, si de acolo a aruncat cu grenade peste gard vreo 700 de kilometri, pana la consulatul din Torino. Nu era complet tabloul. O ziarista din platou, disperata precum Hecuba cand isi cauta fiii morti sub zidurile Troiei, tipa intruna ca trebuie sa dam foc Constitutiei, care nu era respectata. Cita niste articole care aveau legatura cu evenimentele precum are si ea cu presa. Nu ii dau numele, n-am chef sa o fac celebra. Nu era de ajuns. Lovit brusc de o dragoste nebanuita  fata de Ponta si ai lui,  intelectualul de Feleac toarna gaz pe focul din strada, de la Universitate, si incepe sa urle: „In acest moment, Ion Iliescu e scos pe usa din spate a PSD. Oameni buni, nu e normal ca presedintele de onoare sa fie scos pe usa din spate!”. Peste el, Cozmin Gusa zbiera si mai tare ca el, in calitate de actionar majoritar al postului, vrea sa vorbeasca trei minute fara a fi intrerupt. A devenit imediat neinteresant pentru mine, pentru ca eu credeam ca o sa zica ceva in calitate de gusa. Cu „G”, pardon! Mai putin de patron. Dezmatul nu a fost deplin pana cand, intr-o sclipire de inteligenta rar intalnita, vocea patriotului din motul Clujului a racnit din nou: „In acest moment, Ambasada Romaniei din Torino a chemat in ajutor jandarmeria franceza!”. Serios? Te juri, intelectualule, pe batista aia de mort din buzunarul de la piept? Mai Vasco Da Gama de Feleac, hai sa lamurim: 1. Torino este in Italia, iar jandarmii francezi nu au treaba cu ce visezi tu. 2. La Torino va fi ambasada cand o muta-o tac-tu din spatele Garii Manastur, pana atunci e Consulat General. 3. Mi-ai creat cosmaruri. Toata noaptea m-am intrebat ce va spune Iohannis despre incidentele prezentate de tine. Abia la ziua m-am linistit. A zis ceva foarte rar.

Ultimele stiri

  • Ursula ne-a făcut „parteneri egali” doar cât am fost buni de poză
  • Atac dur la Hidroelectrica. Are prețuri mai mari ca în Canada
  • E oficial: Hansi Flick rămâne la Barcelona până în 2027!
  • „Chefi la Cuțite” – cum s-a transformat gătitul într-un ritual televizat al ridicolului românesc
  • Studiul care spulberă utopia ”zero emisii”. E nevoie de o majorare imposibilă a cantității de materii prime
  • Radu Drăgușin a sărbătorit primul trofeu european cu tricolorul!
  • Inflamația Silențioasă: Inamicul Invizibil din Spatele Multor Boli Moderne
  • Una dintre cele mai bogate țări din lume își dorește propriul Wall Street
  • ”Golden Dome” sau Războiul Stelelor în versiunea Donald Trump!
  • Trump pariază greșit pe Domul de Aur?
  • Exit mobile version