Cauta

Razie de amploare în Ialomița. Sute de polițiști au descins la Bărbulești – VIDEO

Razie de amploare.Sute de polițiști au descins la Bărbulești

sursa foto: telegrama.ro

Operațiune de amploare a oamenilor legii, miercuri dimineață, într-o localitate din Ialomița. Se fac percheziții la mai multe adrese din comuna Bărbuleşti.

Peste 200 de poliţişti, dar şi alte forţe de ordine fac, miercuri, 17 percheziţii în Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa, la persoane suspectate de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, precum și ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu.

17 PERCHEZIȚII DOMICILIARE LA PERSOANE CERCETATE PENTRU SĂVÂRȘIREA MAI MULTOR INFRACȚIUNII

 

„În această dimineaţă, peste 200 de poliţişti din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Ialomiţa, sub coordonarea Direcţiei de Ordine Publică şi Direcţiei Rutiere din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sprijiniţi de alte structuri cu atribuţii pe linia poliţiei judiciare, pun în executare 17 mandate de percheziţie domiciliară, în 17 locaţii, din comuna Bărbuleşti, judeţul Ialomiţa”, anunţă, miercuri, Poliţia Română (IGPR), într-un comunicat.

Ce s-a mai aflat în acest caz

Potrivit sursei citate, acţiunea este organizată într-un dosar penal, instrumentat la nivelul Poliţiei Muncipiui Urziceni, sub supravegherea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Urziceni.

Ce s-a mai anunțat despre acțiunea pe care o derulează polițiștii în Bărbulești? „În cauză, se efectuează cercetări faţă de 14 persoane bănuite de săvârşirea infracţiunilor de nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, uzul de armă fără drept, lovirea sau alte violenţe, ameninţarea, distrugerea şi violarea de domiciliu. Această acţiune este derulată pe baza unor date şi informaţii obţinute de IPJ Ialomiţa, cu privire la escaladarea unui potenţial conflict, între două familii din Bărbuleşti”, a transmis sursa citată.

Conform IGPR, operaţiunea beneficiază de sprijinul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Ialomiţa, Grupării de Jandarmi Mobile Constanţa, echipelor canine, Serviciul pentru Intervenţii şi Acţiuni Speciale IGPR şi efectivelor din cadrul Servciului pentru Acţiuni Speciale Ialomiţa.

Totodată, la activităţile din Ialomiţa, operaţiunea beneficiază de suport din partea IGAV (Inspectoratul General de Aviație) din cadrul MAI.

Acţiunile urmăresc documentarea activităţii infracţionale a persoanelor cercetate. „Persoanele de interes depistate vor fi conduse la sediul poliției pentru amprentare, fotografiere și audiere, în vederea luării măsurilor legale în fiecare cauză”, precizează sursa citată.

Ultimele stiri

  • Epidemie de super-gripă, „fără precedent” de la pandemia COVID-19, în Regatul Unit, înaintea unei greve a medicilor rezidenţi
  • Sfârșitul unei ere la PSD Constanța: Felix Stroe demisionează de la șefia filialei
  • BREAKING NEWS. Al doilea caz de lepră confirmat în România. Ce a anunțat DSP
  • Călin Georgescu, mesaj tranșant în scandalul momentului: „Justiția trebuie refăcută din temelii!”
  • Planul lui Trump: Make Europe Great Again! Cine va face parte din C5, cel mai puternic organism de pe glob
  • Avertismentul înspăimântător al șefului NATO, Mark Rutte: „Suntem următoarea țintă a Rusiei. Prea mulți cred că timpul este de partea noastră. Nu este”
  • Ministrul Justiției, după scrisoarea magistraților: „Este inacceptabilă orice formă de persecuție/Astfel de sesizări trebuie verificate și clarificate”
  • Incendiu puternic la o hală din Sălaj. Intervenție de amploare a pompierilor: 11 autospeciale trimise la fața locului
  • Cutremur, vineri dimineață, în România. Ce magnitudine a avut seismul din 12 decembrie
  • Big Sister
  • Exit mobile version