O razie de amploare a polițiștilor a avut loc, miercuri dimineaţă, în comuna Ariceştii Rahtivani, din județul Prahova, dar şi opt percheziţii într-un dosar penal de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi lovirea sau alte violenţe.
Oamenii legii acţionează pentru combaterea faptelor cu violenţă din mediul stradal şi pentru creşterea siguranţei rutiere prin acţionarea cu filtre rutiere.
Infracţiuni de corupere sexuală
De asemenea, se efectuează opt percheziţii domiciliare într-o cauză penală în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de corupere sexuală a minorilor, racolarea minorilor în scopuri sexuale şi lovirea sau alte violenţe, fapte comise în zilele de 4-5 noiembrie.
„Din cercetări, a reieşit faptul că 8 tineri cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, la data de 5 noiembrie, ar fi agresat fizic un bărbat de 24 de ani, în timp ce se aflau în comuna Ariceştii Rahtivani, după ce anterior, aceştia ar fi stabilit să se întâlnească în vederea întreţinerii de raporturi sexuale”, informează comunicatul citat.
Victima, „racolată” pe net
Conform unor surse citate de Agerpres, opt tineri au accesat un site unde erau oferite servicii sexuale, iar unul dintre ei l-a convins pe bărbatul de 24 de ani, care îşi oferea serviciile sexuale, să se întâlnească.
Scopul real pentru care cei opt au pus la cale întâlnirea respectivă a fost acela de a-l „pedepsi” pe bărbatul de 24 de ani pentru activitatea sa, arată sursele judiciare citate.
Opt persoane vor fi conduse la sediul unităţii de poliţie în vederea audierii.