AcasăNewsRăzboi pe viaţă şi pe moarte în PRO România. Ponta îşi poate...

Război pe viaţă şi pe moarte în PRO România. Ponta îşi poate lua adio de la politică

„Ce bine-mi pare c-ai luat țeapă/ Ce bine-mi pare c-ai pierdut!”… Hai că e și motiv de veselie în Kiseleff 10, băieți, măcar ați scăpat de Ponta! Acest abces politic al stângii românești a fost chiuretat de gașca lui Mihai Tudose, care încă o dată și-a arătat caracterul infect, supurând încă o trădare rușinoasă, dar pentru ei bănoasă. Pentru o vreme, se vor limpezi apele și o să avem șansa să vedem Parlamentul în cea mai fidelă imagine a lui – cu un guvern nevotat de români, dar sprijin de „Brutușii” din Pro România, ALDE și UDMR.

Când a uneltit împotriva Guvernului Dăncilă, nesocotind un vot legitim exprimat de cetățenii României, Victor Ponta nici nu bănuia că, de fapt, face jocurile altora. A crezut că este șansa lui să se întoarcă din exilul în care a fost trimis după „Colectiv”, și-a făurit planuri aliindu-se cu „iohanniștii” și s-a întărit cu social-democrați lipsiți de coloană vertebrală, recrutați pe promisiuni și firimituri azvârlite în grabă. În realitate, Ponta nu a câștigat nimic, Dreapta doar s-a folosit de el și i-a vândut iluzii. Printre care și aceea că va fi candidatul „alfa” al Stângii la alegerile din 2024. Predictibil… În numai câteva zile, din „marele câștigător” al moțiunii de cenzură, Ponta a ajuns „marele perdant” după ce Ludovic Orban a cucerit Palatul Victoria cu ajutorul (voturile) trădătorilor din Pro România.

Pro România are un nou șef

Și e abia începutul sfârșitului pentru fostul premier, fostul lider al PSD și, foarte probabil, fostul șef al Pro România. Băieții care nu candidează niciodată, dar întotdeauna câștigă alegerile, cum bine îi numește Răzvan Ioan Boanchiș, au decis să preia hățurile partidului. Pro România a fost jucăria pe care Ponta a primit-o cadou după „Colectiv”, dar acum a venit momentul ca alt „copil” să se joace cu ea.

4 noiembrie 2015 – VVP părăsește Palatul Victoria cedând în fața protestelor declanșate în Capitală. 4 noiembrie 2019 – VVP pierde controlul total al partidului Pro România, nimeni nu-l mai ascultă, de nicăieri apar grupuri de răzvrătiți. De-a dreptul șocat, Victor Ponta își atacă locotenentul. Sau, cel puțin, așa îl vedea el pe „Mișu” Tudose. Ce greșeală, ce greșeală! Școlit pe străzile Brăilei, unde șmecheria se învață la zi, Tudose are ambiția să fie mai mult decât un simplu executant loial de ordine. Pe multe le consideră și tâmpite, de altfel. De aceea i-a și tras clapa lui Dragnea, iar acum îi dă cu tifla lui Ponta. În ranița fostului premier e un baston de mareșal, pe care-l scoate din când în când și-l lustruiește atent, în așteptarea momentului când va lovi cu el decisiv.

Până atunci, însă, Mihai Tudose i-a arătat pisica lui Victor Ponta – Pro România are un nou șef și oficializarea lui e doar o chestiune de timp. „În condițiile în care toooooate «negocierile» duse de Victor în ultimul timp (absolut toate fiind făcute fără girul unui for statutar) au eșuat, în condițiile în care ești foarte deranjat că nici cei mai apropiați colegi din conducerea Pro România nu-ți împărtășesc «strategiile», nu ai vrea tu, Victor, ca în loc să ameninți cu excluderi și schimbări de președinți de organizații, de excluderi de membri fondatori și oameni ce au contribuit decisiv la ceea ce e astăzi partidul, nu ai vrea, Victor, să-ți dai tu demisia? Ca să nu te mai deranjăm.”, a scris Mihai Tudose pe Facebook. Doar o chestiune de timp…

S-a dus dracului și alianța cu Tăriceanu

Momit și el să lase guvernarea pentru caii verzi promiși de Ponta, Călin Popescu Tăriceanu s-a repliat rapid. Alianța Pro România – ALDE mai există doar pe hârtie! Sesizând că gargara pontistă nu aduce niciun beneficiu, struțo-cămila ALDE a sărit în barca liberală și acum vâslește în direcția indicată de căpitanul Iohannis. Tăriceanu nu mai vrea să audă de Ponta, zice-se că nici la telefon nu-i mai răspunde. Singurul numitor comun e candidatul Mircea Diaconu, pe care îl sprijină. Cum îl sprijină ALDE? Votând partidul lui Klaus Iohannis și ascultând orbește de ordinele neamțului.

author avatar
Nicholas Cezar
2.702 afisari

5 COMENTARII

  1. Dupa cum spui,romanii au votat sa puna Dragnea o analfabeta in fruntea guvernului. Cap ai , minte ce-ti mai trebuie !

  2. Dancila nu e o,, analfabeta”este o doamna si inca una inteligenta ,buna organizatoare care a contribuit din plin la relansarea Romaniei Acum aveti un adevarat analfabet cu o curva pro rusia unde a ,,invatat” cum se spune si cum se face ,,ebati” Evorba de Babuina turcan pe care va rog sa o venerati pentru ca va face cinste ca va conduceLa fel va face cinste ca va conduce si boaita aceea alogena de la cotroceni care nu stie decat excursii si hotii de case precum si de copii dati la organe A ..mai stie perfect sa ne vanda tara cu rezervele ei si sa si bata jok de romani Siktir nazi!

Comments are closed.

Zenville

Ultimele știri

proger