Rareş Bogdan susţine familia tradiţională. Europarlamentarul PNL a intervenit în controversa momentului, privind doleanţelor comunităţii LGBTQ: căsătoriile pentru cuplurile gay şi eliminarea cuvintelor „mamă” şi „tată”.
Fostul om de televiziune acceptă, totuşi, parteneriatele civile. „Când va veni un copil pe lume din iubirea dintre două femei sau dintre doi bărbaţi, atunci putem să ne schimbăm opţiunea. Până atunci eu nu mi-o schimb”, a argumentat el.
Se împotriveşte adopţiei în cazul cuplurilor gay
„În acelaşi timp am spus foarte clar sigur că drepturile sunt una şi e cât se poate de normal, parteneriate civile, dar ar trebui să specificăm cât se poate de clar că nu suntem de acord cu un înfierea de către cuplurile de minorităţilor sexuale de copii, pentru că lucrul ăsta e o chestie care schimbă lumea şi cu asta nu pot fi de acord.
În rest, cu viaţa lor, cu modul în care trăiesc, cu modul în care îşi lasă, pentru că au probleme şi au explicat asta şi e foarte normal, cu modul îşi care lasă moştenire unii de la alţii, soţii ăştia care sunt de acelaşi sex sau, mă rog, indecişi, că acum sunt şi indecişii şi pot să înţeleg lucrurile astea, în schimb să nu mergem spre schimbarea şi spre creaţia pe care a lăsat-o Dumnezeu.
Copiii au venit pe lumea asta în urma unui act consimţit, a iubirii dintre un bărbat şi o femeie. Când va veni un copil pe lume din iubirea dintre două femei sau dintre doi bărbaţi, atunci putem să ne schimbăm opţiunea. Până atunci eu nu mi-o schimb„, a explicat europarlamentarul PNL într-un interviu la Prima TV.
Rareş Bogdan susţine familia tradiţională
„Am văzut multe aberaţii în lume, dacă cineva crede că va putea schimba relaţionarea şi modalitatea…
Atunci când apari pe lumea asta şi înveţi să vorbeşti s-a constatat că peste 95% dintre copii spun primul cuvânt mamă.
Dacă cineva crede că în Parlamentul European sau un alt for internaţional, va putea nouă să ne răpească bucuria de a spune mamă, tată, se înşală.
Eu am văzut multe aberaţii în Parlamentul European, dar cu asta mă voi lupta. Voi fi în grupul cel mai conservator„, a transmis Rareş Bogdan.