Cauta

Raportul Ministerului Educației: Câți elevi s-au vaccinat până în prezent?

elevi

Ministerul Educației a realizat un raport privind rata vaccinării în rândul copiilor din România. Potrivit datelor furnizate,  proporția elevilor vaccinați a depășit pragul de 20%, raportat la numărul total de elevi în vârstă de peste 12 ani.

Conform datelor primite de la Comitetul Național de Coordonare a Activităților privind Vaccinarea (CNCAV) , în perioada 7-10 octombrie s-au vaccinat aproape 14.000 de elevi (în medie, cca. 3.500 elevi/zi), se arată într-un comunicat de presă remis de Ministerul Educației.

Astfel, în rândul elevilor din categoria de vârstă 12-15 ani, numărul celor vaccinați a crescut de la 51.726 la 57.288, iar în rândul elevilor din categoria de vârstă 16-19 ani numărul celor imunizați prin vaccinare a crescut de la 180.942 la 189.318.

Trend acendent din perspectiva vaccinărilor

”Reamintim că, în prima săptămână de școală, media zilnică a fost de 1.000 elevi/zi, de 1.700 elevi/zi în cea de-a doua săptămână, 2.500 elevi/zi în cea de-a treia săptămână, ajungând, conform ultimelor raportări, la 3.500 elevi/zi”, arată ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu.

Acesta ș-a exprimat speranța în continuarea trendului ascendent din perspectiva vaccinării în rândul elevilor, în scopul consolidării siguranței sanitare în școlile din România.

”Readucem aminte elevilor și angajaților din învățământ necesitatea și importanța respectării măsurilor igienico-sanitare, precum și a informării din surse oficiale cu privire la vaccinarea împotriva COVID-19”, mai precizează ministrul Educației.

Ultimele stiri

  • Viitorul unei vieți mai lungi și mai sănătoase: tehnologie, comunitate și wellness sustenabil
  • De la genunchiul lui Vîlceanu la halba de Oktoberfest: Florin Roman între scandalul din Parlament și distracția cu iz bavarez
  • Al treilea război mondial?
  • Sindicatele din administrația publică locală ies în stradă, în București, nemulțumite de măsurile de reducere a personalului. Programul protestului
  • Secretarul general al Guvernului nu crede că e „benefică” o creștere a TVA în sectorul HoReCa: Trebuie o analiză foarte serioasă – VIDEO
  • Tendințele Corporate de Wellbeing în România: Cum se reinventează companiile în 2025
  • Un șofer băut a lovit cu mașina un grup de tineri, iar apoi a plecat de la locul accidentului/Ce s-a întâmplat după ce a fost găsit
  • Femeie depistată având şase cuţite asupra ei, la intrarea în Parlament/Ar fi intenționat să participe la un eveniment/Ce spune AUR
  • Meteorologii ANM au anunțat prognoza. Cum va fi vremea până la mijlocul lunii octombrie
  • Fostul președinte brazilian Jair Bolsonaro, condamnat pentru tentativă de lovitură de stat/ Marco Rubio, reacție-fulger
  • Exit mobile version