Un raport incendiar, purtând semnătura ministrului Apărării, arată că Marea Britanie se pregătește să rupă „cordonul ombilical” care o leagă de Statele Unite ale Americii. Mai exact, Londra vrea să nu mai depindă militar de forța Washingtonului, dar și să își asume rolul de „jandarm mondial”, în cazul în care America va ajunge în situația de a pierde acest statut!
Discuțiile referitoare la retragerea americană din Irak și înfrângerea suferită pe frontul sirian, acolo unde Bashar al-Assad, cu sprijinul fățiș al lui Vladimir Putin, a rămas la putere, pun la îndoială capacitatea SUA de a mai controla lumea arabă. În acest context, un raport scăpat „pe surse” în presă și publicat de jurnaliștii de investigație de la Londra îl citează pe ministrul Ben Wallace afirmând că Marea Britanie trebuie să învețe să poarte războaie în orice parte a lumii fără a se mai baza pe ajutorul „fratelui” de peste Ocean. „Îmi fac griji că, dacă Statele Unite se vor «retrage» de la conducerea lumii, va fi rău pentru toți, chiar și pentru noi. Ne gândim la ce e mai rău și sperăm la mai bine”, susține Wallace, unul dintre cei mai respectați politicieni englezi.
Investiţii masive în Apărare
Așadar, britanicii s-au decis să investească mai întâi în hardware militar pentru a reduce dependența de apărarea antiaeriană americană și de avioanele de spionaj pe care US Army le pune la dispoziția aliaților. Un partener ferm al SUA în cadrul NATO, Regatul Unit este ultima forță care se distanțează de Casa Albă, după Franța și Germania, care au început să pună la îndoială inclusiv rostul Organizației Nord-Atlantice.
Făcând un comentariu neobișnuit de franc, ministrul britanic al Apărării spune că Statele Unite ale Americii, sub comanda lui Donald Trump, urmează niște politici tot mai izolaționiste. „În ultimul an, Washingtonul s-a retras din Siria, avem și declarația lui Trump despre Irak, unde a spus că NATO ar trebui să preia controlul și să facă mai multe în această regiune”, argumentează acesta. A presupune că Marea Britanie va face parte întotdeauna dintr-o coaliție America este tot mai greșit, iar Guvernul de la Londra trebuie să înceapă să facă planuri militare care să nu includă și SUA, mai crede Ben Wallace. „Suntem foarte dependenți de acoperirea aeriană americană și de serviciile americane de informații, supraveghere și recunoaștere. Trebuie să ne diversificăm activele cât mai urgent”. Cu alte cuvinte, fără arme de la americani și mai ales fără plăți pentru serviciile oferite cu atâta „generozitate”!
Pe de altă parte, premierul Boris Johnson tocmai ce a anunțat că, după ce Marea Britanie va părăsi Uniunea Europeană, la 31 ianuarie, relațiile cu Washingtonul vor căpăta o importanță economică majoră, iar în fruntea agendei diplomatice viitoare se află discuțiile comerciale dintre cele două state.