Inspectia surpriza a pompierilor ISU Bucuresti in 50 de statii de metrou din Capitala a “descoperit” ce se stia, de fapt, de 26 de ani: culoare de evacuare blocate, hidranti si stingatoare nesemnalizate, turnichete modificate care incetinesc fluxul de calatori, iluminatul de siguranta nu face fata unei situatii de urgenta etc.
Majoritatea statiilor de metrou sunt construite la inceputul anilor 80, dar obligativitatea avizelor sau autorizatiilor de la ISU este valabila inca din 1993.
“ISU Bucuresti – Ilfov a efectuat recunoasteri si controale inopinate pentru prevenirea situatiilor de urgenta, simultan la toate statile de metrou. S-a urmarit modul de respectare a normelor de aparare impotriva incendiilor, modul de realizare a accesului calatorilor,(…) si asigurarea dotarii cu mijloace de stingere a incendiilor.”, spune capitanul Daniel Vasile, purtator de cuvant ISU. In urma altui control ISU, din luna mai, Metrorex a primit amenzi in valoare de 8000 de lei, pentru aceleasi nereguli constatate.
Dupa 36 de ani de exploatare, metroul preia circa 25% din volumul total de calatori care foloseste mijloacele de transport in comun, insa are o infrastructura invechita, multor statii – construite cu economie – le lipsesc transportoarele pentru persoane, lifturile, iluminatul eficient etc. Pe langa aglomeratia sufocanta – peste 600.000 de persoane se inghesuie zilnic in vagoane – metroul bucurestean nu are closete publice, doar 8 statii, majoritatea construite dupa anii 90, detin toalete. Arhitectii lui Ceausescu au uitat sa le proiecteze, a incercat sa lamureasca problema Metrorex, in urma repetatelor plangeri!