Cauta

Ramane cum au stabilit: “Metroul spre Straulesti, din 2016!”

Catalin Homor, directorul general al Metrorex, da asigurari ca bucurestenii vor putea merge cu metroul pana la Statia Straulesti inca din a doua jumatate a anului viitor.

Ramane cum au stabilit: “Metroul spre Straulesti, din 2016!” - Ziarul National

Asta dupa ce reprezentantii institutiei pe care o conduce au anuntat ca Metrorex finalizeaza, miercuri, executia primului tunel pe interstatia Straulesti – Laminorului.

Contractul pentru executia lucrarilor la sectiunea Parc Bazilescu – Straulesti a fost semnat inca din 2012, iar lucrarile ar fi trebuit terminate in aprilie anul acesta, dar au existat mai multe motive pentru care lucrarile au fost amanate.

“Vom face tot ce ne sta in putinta la proiectul sa se termine daca nu la termen, atunci mai devreme de termen. Lucrarile ar fi trebuit finalizate in aprilie 2015, dar din motive obiecte s-a amanat termenul si vor fi gata in semestrul doi al anului viitor. Unul dintre motivele obiective a fost lipsa de finantare, dar printr-un management riguros am reusit sa accesam fonduri europene nerambursabile. Nu vor mai fi intarzieri. Divinitatea ne va ajuta sa nu avem incidente nedorite”, a declarat directorul general al Metrorex, Catalin Homor.

Reprezentantii Metrorex estimeaza ca in prima parte a anului 2016 structura tunelelor va fi gata. Termenul preconizat pentru finalizarea sectiunii Parc Bazilescu – Straulesti este al doilea semestru al anului 2016.

Ultimele stiri

  • S-a aflat! Vlad Filat, fostul premier al Republicii Moldova, dat în urmărire internațională de Interpol
  • Complexul Energetic Oltenia, vizat de un atac cibernetic de tip ransomware. Activitatea companiei, parțial afectată
  •  Patru bărbați au jucat șah pe o saltea gonflabilă, în apa Mării Negre, în a doua zi de Crăciun – VIDEO
  • ANM, noi avertizări COD GALBEN și PORTOCALIU: vânt puternic, ninsori viscolite în mai multe zone – HARTA/Cum va fi vremea în București
  • Știai că mersul pe jos timp de 20 de minute reduce inflamația din corp? – Sportul ca antiinflamator natural
  • Imagini înfiorătoare! Accident grav pe o autostradă din Japonia: un mort și 26 de răniți, peste 50 de vehicule implicate – VIDEO
  • Trump, avertisment pentru Zelenski înainte de întâlnirea de duminică: „Nu are nimic până nu îmi dau acordul”
  • Bătrân suspectat că și-a omorât în bătaie soția, de Crăciun, apoi a chemat o asistentă medicală. Femeia a sunat la Poliție/Bărbatul din Dolj, reținut
  • Sfântul Ștefan, prăznuit pe 27 decembrie. Tradiții și obiceiuri. Preot: „Această zi reprezintă un prilej de reflecție”
  • FOTO. Pompierii din Giurgiu au salvat un cățeluș dintr-un apartament în care izbucnise un incendiu. „Toto este acum în siguranță”
  • Exit mobile version