O decizie a prim-ministrului Ludovic Orban și publicată miercuri în Monitorul Oficial prevede că vicepremierul liberal va coordona activitatea a nu mai puțin de șapte ministere din cadrul actualului Cabinet.

Este vorba despre Educație și Cercetare, Sănătate, Fonduri Europene, Ministerul Lucrărilor Publice, Dezvoltării şi Administraţiei, despre cel al Justiției, precum și despre Ministerele Muncii şi Protecţiei Sociale şi Culturii.
De asemenea, Raluca Turcan va coordona și „derularea raporturilor constituţionale între Guvern şi Parlament”.